Cum să te protejezi de crypto scam
10 februarie 2023 Autor Mihaela Ban Timp de citire 5:00 minute
Din păcate, persoane rău intenționate dezvoltă permanent metode prin care să extragă profit rapid, prin furtul datelor personale sau al banilor.
Acest articol este despre ce e cel mai nou în phishing, crypto scam-urile, dar și care sunt pașii de care e bine să ții cont ca să te ferești.
Cum funcționează crypto scam-urile?
Imaginează-ți că o persoană te contactează pe internet. Îți oferă un deal de nerefuzat, prin care poți obține un profit garantat, într-un timp foarte scurt. Sună puțin cam bine, nu-i așa?
Să presupunem că, în cele din urmă, cedezi, dar ești totuși precaut, așa că depui o sumă minimă într-o platformă axată pe criptomonede. În acest moment, începe jocul așteptării, pentru hacker.
După o perioadă de timp vei sesiza că persoana aparent binevoitoare te va suna cu o veste bună prin care te informează că este momentul să îți recuperezi profitul, iar aici intervine și capcana.
În cea mai nouă metodă de scam, hackerul te va convinge că, pentru obținerea profitului, este nevoie să îți instalezi o aplicație care permite controlul device-ului tău de la distanță. Acest tip de aplicație va oferi persoanei acces la telefonul tău, fiind capabilă să urmărească exact datele pe care le introduci fie în platforma crypto sau în aplicațiile bancare. Astfel ajungi să oferi, fără să vrei, date cu caracter personal, informații de pe actul de identitate, IBAN, datele cardului sau datele de logare și codurile de autentificare (OTP) pentru conturile tale bancare.
Din acel moment gândește-te că persoana rău intenționată are acces complet la conturile tale și implicit la banii tăi.
De ce au atât de mult „succes” crypto scam-urile?
Toate formele de fraudă de tip scam au la bază un mecanism cunoscut în domeniul securității informațiilor drept inginerie socială. În câteva cuvinte, este vorba despre mai multe forme de manipulare psihologică prin care răufăcătorii câștigă încrederea victimelor într-o perioadă mai lungă de timp.
Dacă mai adaugi și frica de a nu pierde o oportunitate (FOMO – Fear of Missing Out), atunci îți dai seama cât de vulnerabil poți fi în fața atacatorilor cibernetici. Te face să îți dorești să fii tot timpul cu un pas în față, iar dacă la mijloc mai întâlnim și o ocazie de nerefuzat, cu un profit garantat, atunci puterea noastră de a ne ancora în realitate și de a ne utiliza logica, dispare cu o viteză amețitoare.
Cum te poți proteja de scam-uri?
Încrederea se construiește în timp, iar persoanele rău intenționate au învățat deja acest lucru. Iată câteva informații utile:
- Dacă primești o ofertă de nerefuzat, gândește-te de două ori înainte. Majoritatea ofertelor de acest tip sunt false și reprezintă un prim pas de câștigare a încrederii.
- Nu instala pe telefonul tău nicio aplicație de tip remote control deoarece acesta este cea mai ușoară modalitate de a oferi acces hackerilor la codul tău OTP. Și cu siguranță nu vrei să faci acest lucru.
- Nu da niciodată altor persoane datele de autentificare la conturile tale (username, parolă, cod OTP sau cod de back-up), în special când vine vorba de aplicațiile bancare. Aceste informații sunt ale tale și doar ale tale.
- Nu da mai departe datele de pe cardul personal (nume, număr, data de expirare, CVV2/CVC), nu, „nici măcar PIN-ul”.
- Trust yourself. În cazul în care simți că ești presat să acționezi într-un anumit mod, dar ai o suspiciune, oprește-te, indiferent ce mai apare în negociere.
Dacă s-a întâmplat să fii victima unui astfel de scam recomandarea noastră este ca imediat după incident:
- Să raportezi frauda autorităților competente, de exemplu Directoratul Național de Securitate Cibernetică.
- Să dezinstalezi aplicațiile pe care te-au îndemnat atacatorii să le pui pe telefon, laptop sau alt device.
- Să faci o scanare completă a dispozitivelor de pe care folosești aplicațiile de banking, astfel încât să te asiguri că nu există nici un program de tip malware.
Pe noi ne găsești oricând la 0264.308.028 sau contact@btrl.ro. Nu uita, ca să te putem ajuta în cel mai eficient mod, este important să ne explici exact ce s-a întâmplat, oferindu-ne cât mai multe detalii 😊.
Interesat de cybersecurity?
Ți-am pregătit aici câteva resurse dacă vrei să dive in în subiect:
- O listă de bune practici când vine vorba de phishing
- Security tips pentru viața de zi cu zi
- Un colet suspect? Află mai multe despre Flubot
- 10 sfaturi pentru a te proteja de fraude online
- Sguranță online, trenduri și metode de prevenție
🔒 #StaySafe, fii cu ochii în patru.
Alte articole
09 DECEMBRIE 2024
01 NOIEMBRIE 2024
28 DECEMBRIE 2023
Încă puțin
Tocmai am trimis un e-mail către tine. Confirmă abonarea prin click pe linkul din email.