Tot ce trebuie sa stii pentru a-ti pastra banii in siguranta
12 august 2021 Autor Mihaela Ban Timp de citire 9:00 minute
Cu #onlinebanking-ul vine o serie de avantaje si beneficii de necontestat, care in timp ne-au facut viata de zi cu zi mai usoara. Dar sa nu uitam de siguranta in mediul online! Tocmai din acest motiv ti-am pregatit o lista cu bune practici pentru a-ti pastra datele si banii in siguranta.
1. Atentie sporita la e-mail-urile primite 📧
🔸 Nu accesa niciodata fisierele primite pe mail din surse necunoscute
Desi pe parcursul unei zile primim cu totii o multime de e-mail-uri, fie de la prieteni, cunostinte sau de la diferite companii, o buna practica este de a filtra acele mesaje care au un fisier atasat si provin de la persoane sau firme de care nu ai auzit niciodata. Majoritatea virusilor cibernetici sunt raspanditi ca fisiere atasate la mail-urile pe care le primesti din surse necunoscute.
Prin urmare, daca iti intra in casuta de mail un mesaj care te anunta ca trebuie sa deschizi atasamentul in cel mai scurt timp posibil, fiind o urgenta, iar tu nu cunosti expeditorul cel mai bine ar fi sa stergi acel mail, inclusiv din Trash.
🔸 Un e-mail suspect
Un lucru foarte important de care trebuie sa tii cont in relatia cu noi este sa nu deschizi mail-uri care par a fi de la BT, dar nu sunt. In cazul in care iti apare in Inbox un mail care vine si cu cea mai mica suspiciune, cel mai bine este sa ne contactezi. Fie ca o faci direct pe site, la adresa contact@btrl.ro sau la numarul de telefon 0264 30 80 28, pana reusesti sa iei legatura cu noi, sub nici o forma sa nu deschizi fisierul atasat sau sa urmezi link-urile dintr-un astfel de mail. Vei afla in continuare de ce 😊.
🔸 Phishing – metoda de furt prin e-mail
Phishing-ul este o metoda de furt de identitate prin care se incearca obtinerea, de la clientii unei companii, unor date personale sau confidentiale. Acestea pot fi folosite ulterior in mod ilegal de catre persoane rauvoitoare pentru a efectua tranzactii chiar in contul tau.
Cum functioneaza phishing-ul?
Gandeste-te la un mesaj electronic trimis catre sute de mii de destinatari (da, da, fara exagerare) care pretinde ca este din partea unei surse legitime, precum Banca Transilvania, in cazul nostru. De multe ori titlul mesajului este conceput in asa fel incat sa iti atraga atentia, spre exemplu “Mesaj important – Actualizarea datelor personale”.
In cele mai multe cazuri, continutul mesajului de tip phishing este formulat in asa fel incat sa te simti obligat sa dai curs solicitarii, precum: “Imposibilitatea de a confirma detaliile contului online va duce la suspendarea definitiva a acestuia”.
Cel mai frecvent, ti se va solicita introducerea datelor confidentiale folosind un link catre un site indicat in textul mesajului. Acest link te va directiona catre un site fals, dar care reproduce foarte bine pagina originala – in cazul nostru, site-ul Bancii Transilvania sau a produsului e-Banking folosit.
In momentul in care alegi sa iti introduci datele personale, intr-un astfel de site fals si le validezi, persoane rau intentionate intra in posesia datelor personale si le pot folosi pentru a derula operatiuni in contul tau bancar.
❗ Tine minte: Noi nu iti vom trimite niciodata mesaje prin canale electronice precum e-mail, social media sau pe numarul tau de telefon, in care sa fie incluse link-uri catre site-uri unde ti se solicita introducerea informatiilor cu privire la identitatea personala, conturile, numarul de card, data expirarii, PIN-ul sau alte produse si servicii bancare detinute. Exceptie face mesajul SMS pe care ti-l trimitem pe numarul de telefon pentru accesarea aplicatiei BT Visual Help.
2. Elimina vulnerabilitatile device-urilor tale 💻
Cea mai utila metoda de a-ti pastra mereu in siguranta device-urile personale este prin actualizari constante. Mai exact, stii tu pop-upurile acelea pe care le primesti din partea sistemului de operare in care iti spune ca “software-ul are update-uri disponibile”? Ei bine, primul instinct este de a opta pentru varianta de amanare a instalarii pentru ca asta iti rapeste din timp. Nu-i asa?
Din pacate, nu e tocmai cea mai buna decizie deoarece in acel moment lasi o usa deschisa catre atacatorii informatici care vor avea acces la datele tale private, punandu-te in primejdia de a-ti fi furata identitatea sau de a-ti fi luati banii din cont. Chiar daca pe moment nu crezi ca e un lucru prea important e bine sa stii ca aceste update-uri sunt vitale tocmai pentru ca includ actualizari ale posibilelor brese de securitate, atat ale sistemelor de operare, cat si ale browserelor (practic principalele vulnerabilitati pe care agresoriivirtuali le cauta in momentul in care vor sa iti atace computerul).
De asemenea, instaleaza-ti un program de tip anti-malware performant care sa iti protejeze mereu computerul si fa-i si lui cate un update de cate ori este nevoie. Un astfel de program iti va mentine tot timpul calculatorul in siguranta pastrandu-ti atat fisierele, cat si datele personale la adapost.
Unele produse anti-malware includ de asemenea functii speciale care au fost integrate pentru a te proteja chiar si in momentul in care faci cumparaturi online sau accesezi site-urile bancare. Prin urmare, alege-l pe cel potrivit nevoilor tale si priveste-l ca pe o investitie pe termen lung in siguranta ta.
3. Verifica mereu URL-ul 🔒
Cand vizitezi un site care iti cere sa iti introduci datele tale confidentiale, fie chiar si la un simplu login, verifica cu atentie adresa URL a paginii, astfel incat sa coincida cu pagina pe care vrei sa o accesezi. In cazul in care URL-ul contine o serie de cifre si numere aleatoare sau arata suspicios din orice punct de vedere, sub nici o forma nu iti introduce informatiile. Pentru un plus de siguranta, cel mai bine este sa tastezi intotdeauna URL-ul, mai ales cand vine vorba despre accesarea conturilor tale bancare.
4. Grija pentru telefonul tau 📱
Evita folosirea dispozitivelor ale caror sistem operational a fost modificat (root-at sau jail-break-uit de la varianta oficiala) intrucat aceasta operatiune schimba sau in unele cazuri chiar elimina masurile de securitate implementate de catre producator, expunandu-te unor riscuri suplimentare. Pe cat posibil, mentine sistemul de operare al device-ului tau actualizat cu ultimele patch-uri de securitate si upgrade-uri. Iti recomandam, de asemenea, folosirea unei aplicatii anti-virus. Doar stii cum e, niciodata nu poti fii suficient de sigur, asa ca cel mai bine este sa profiti de toate metodele care-ti stau la indemana!
5. Plati online 🛒
🔸 Cu ochii dupa HTTPs
Asigura-te ca in momentul in care faci o plata sau accesezi un site in care este nevoie sa iti introduci datele personale pentru logare, conexiunea este una criptata. Poti observa cu usurinta acest lucru, verificand link-ul de URL. In cazul in care acesta incepe cu literele “https” si in fata lui este prezenta imaginea unui lacat inchis, inseamna ca conexiunea este una verificata, deci prin urmare, esti in siguranta. Pentru a nu exista nici o urma de indoiala, da un click pe lacat si verifica certificatul de autentificare SSL care a fost acordat site-ului. Prin aceasta actiune vei afla date exacte despre compania careia ia fost emis certificatul, perioada in care acesta a fost emis, cine l-a aprobat si pana cand este valid.
🔸 Foloseste propria conexiune la internet
Incearca pe cat posibil sa folosesti propria conexiune la internet, fie ea redata prin date sau Wi-Fi, atunci cand accesezi contul tau bancar, folosesti aplicatiile de banking sau iti doresti sa faci cumparaturi online. In plus, ca sa ai certitudinea ca nimeni altcineva nu reuseste sa acceseze conexiunea ta la internet, este de preferat sa ai o parola complexa pe care sa o stii doar tu.
Cand vine vorba despre reteaua publica de Wi-Fi, totul devine putin mai complicat, deoarece pot aparea riscuri reale precum interceptarea traficului de catre terte persoane care iti pot fura cu usurinta datele confidentiale precum: credentialele, mesajele instant si e-mail-urile.
Chiar daca pare putin mai complicat la inceput, alege sa iti securizezi conturile prin parole complexe si in nici un caz sa nu utilizezi aceeasi parola pentru toate conturile. Stim, cateodata poate fi convenabil sa ai o parola unica, dar cand vine vorba despre siguranta banilor tai, cel mai bine este sa fii tot timpul precaut.
🔸 Site-urile necunoscute trebuie verificate
Paza buna trece primejdia rea! Asa ca, in cazul in care ai gasit un nou site care are produse interesante si te gandesti sa faci o achizitie, dar totusi apare nesiguranta primului contact cu magazinul online, noi iti propunem sa ai in vedere doua variante pentru a fi 100% in siguranta.
Prima dintre ele este sa optezi pentru plata ramburs, astfel incat sa platesti valoarea coletului in momentul in care ajunge la tine si il poti verifica. In cazul in care nu exista aceasta optiune, cea de-a doua varianta este sa verifici site-ul. Cu alte cuvinte, scrie in motorul de cautare ”Whols’ IP Service” si incepe o scurta investigatie. Tot ce trebuie sa faci este sa copiezi URL-ul magazinului online si sa il verifici printr-un astfel de instrument. Vei afla rapid date precum: adresa de IP si locatia acestuia, de cat timp este in functiune site-ul si compania care il detine, iar mai apoi poti lua o decizie mult mai bine informata.
6. Extra siguranta 🔔
Pentru un plus de siguranta, noi iti recomandam si serviciul SMS Alert. Practic, cu ajutorul acestuia poti urmari activitatea de pe contul tau bancar 24h/24 direct pe telefonul mobil. Vezi in timp real toate tranzactiile facute pe cardurile tale BT pe acelasi numar de telefon si in acest fel poti sta linistit deoarece ai control total asupra operatiunilor facute.
Noi ne dorim sa te stim tot timpul in siguranta, tocmai din acest motiv iti recomandam sa raportezi in cel mai scurt timp posibile probleme privind securitatea informatiilor tale la *8028 sau 0264-308028 sau trimitandu-ne un e-mail la contact@btrl.ro.
Alte articole
09 DECEMBRIE 2024
01 NOIEMBRIE 2024
28 DECEMBRIE 2023
Încă puțin
Tocmai am trimis un e-mail către tine. Confirmă abonarea prin click pe linkul din email.