Mihai Manolache: „Evoluez și eu în pas cu evoluția băncii”
Ai ajuns la finalul rezultatelor
Nu s-au gasit rezultate
Pasiunea câștigă mereu. Ai un singur card, beneficii exclusive. Mai mult

Mihai Manolache: „Evoluez și eu în pas cu evoluția băncii”

#OAMENIIDELABANCĂ
10 March 2023
TIMP DE CITIRE: 4 MINUTE
Mihai Manolache: „Evoluez și eu în pas cu evoluția băncii”

Următorul protagonist din seria #OameniidelaBancă este o persoană empatică, organizată și inspiră foarte multă încredere, atât în relația cu clienții, cât și cu colegii lui. În urmă cu șapte ani, Mihai Manolache intra în echipa BT din București pe o poziție de RM Corporate învățând în tot acest timp de la colegii lui ce înseamnă spiritul de echipă și deschiderea de a împărtăși experiența acumulată. „La început eram o echipă de patru oameni, din care eu aveam cea mai puțină experiență. Ceilalți trei colegi erau seniori și am avut foarte multe de învățat din experiența lor. Mai târziu, am avut colegi pe care la rândul meu a trebuit să îi ajut cu experiența mea, ceea ce m-a făcut să înțeleg cât este de important să te pui în locul celuilalt”.

Mihai s-a specializat pe domeniul finanțe-bănci după ce a realizat că orice sector de activitate ar alege, va fi nevoie de oameni cu experiență financiară. Alegerea lui a fost una foarte inspirată și este astăzi extrem de mulțumit că are ocazia să evolueze în pas cu evoluția băncii și a sistemului bancar. „Domeniul bancar a trecut prin multe schimbări de-a lungul anilor și mă bucur să asist la tranziția spre partea digitală, respectiv la ceea ce înseamnă ușurarea fluxurilor și a experienței clientului. Întotdeauna mi-a plăcut partea de relaționare cu oameni din diferite domenii și am fost interesat să cunosc care e parcursul unui business, de la întemeiere, la ceea ce poate să devină”. 1 Mihai Manolache.jpg Pe lângă realizările băncii, ca instituție, colegul nostru are cele mai mari satisfacții știind că „pune umărul” la business-ul clientului. 💪 „E interesant să vezi care e impactul tău în dezvoltarea unui client, mai ales când cu ajutorul băncii a reușit să își crească business-ul sau să ajungă chiar la un număr dublu de angajați. Îți dă și ține un anume sens de realizare”.

După orele de birou, sau de câte ori are ocazia în weekend, Mihai își pune în valoare latura sportivă pe terenul de padel. A început să practice acest sport în urmă cu patru ani și a descoperit o comunitate de oameni pasionați care i-au devenit prieteni. Alte activități în natură sau pe munte le petrece alături de prietena lui și de câinele lor – Boomer, un golden retriever adorabil, dar nu refuză nici serile alături de prieteni, cu program dedicat jocurilor de socializare. „Îmi place viața în București pentru diversitate și pentru faptul că îți oferă foarte multe activități, de la sport, la muzee, spații recreaționale sau petreceri cu tematică. În plus, are foarte multe terenuri de tenis și padel”. 2 Mihai Manolache.jpg

Dragul nostru Mihai, îți mulțumim că faci parte din echipa #OameniidelaBancă și ne bucurăm în fiecare zi să vedem cât de mult ai evoluat. 💪 Să ai parte de meciuri de padel reușite și să îți menții aceeași sportivitate care te definește atât pe teren cât și în echipa noastră. 💛


BT EXTRA – întrebări extra pentru #OameniidelaBancă!

Ce ai face dacă ai putea călători în trecut?

„M-aș duce undeva în Grecia Antică, să cunosc mai multe despre mitologia greacă, să văd cum s-au dezvoltat grecii pe partea de cultură și civilizație. Cred că ar fi fascinant”.

Care e ultima carte citită?

„Am terminat biografia lui Roger Federer și acum citesc cartea lui Novak Djokovic, Dieta câștigătoare, o carte despre cum i-a schimbat viața dieta fără gluten și cât de importantă e alimentația în viața noastră”.

Pentru relaxare, alegi muntele sau marea?

„Îmi place muntele foarte mult, mai ales la noi în țară, dar în ultimul timp am ales marea pentru zilele de concediu. Anul acesta ne-am planificat să facem o excursie de două săptămâni cu mașina în Italia, să ne bucurăm de experiența „dolce far niente””.

Progresul paginii
0%
RCA, direct din BT Pay
Singura coadă pe care ai accepta-o e cea de la gelato?
Hai în app
RCA, direct din  BT Pay
Ți-a plăcut acest articol?
Abonează-te la noutăți
Poți renunța oricând, află mai mult.
ALTE ARTICOLE
Ai Search
Maintenance icon Oups, se pare că ceva nu a mers bine. Nu te speria, nu e vina ta. Se intamplă să apară mici probleme din când în când. Ce poți face? Incearcă din nou mai târziu.
Logo Intreb BT
Întreb BT este cel mai mare program online de educație financiară al Băncii Transilvania, cu peste 2.000 de întrebări și răspunsuri din banking.
Întrebări frecvente
Powered by Microsoft Foundry
AI Search oferă răspunsuri generate automat, folosind tehnologia Claude-Haiku-4.5 și un mecanism avansat de orchestrare prin agenți. Răspunsurile pot avea conținut inexact sau potențial ofensator, care nu reprezintă punctul de vedere al Băncii Transilvania. Ești singurul responsabil pentru utilizarea conținutului generat de acest serviciu. Citește .
Termeni și condiții

Disclaimer

AI Search este un proiect pilot - în varianta beta - care folosește tehnologia Claude-Haiku-4.5 pentru a simplifica procesul de căutare și înțelegere a produselor bancare.

AI Search este antrenat să răspundă unor întrebări care au legătură exclusiv cu produsele bancare oferite de BT, însă în anumite situații și în funcție de întrebările adresate, este posibil să răspundă și la întrebări generale. Raspunsurile oferite sunt generate automat si trebuie sa fie utilizate doar in scop informativ. Serviciul poate oferi uneori conținut inexact sau potențial ofensator, care nu reprezintă punctul de vedere al Bancii Transilvania. Sunteți singurul responsabil pentru utilizarea conținutului generat de acest serviciu în orice mod. Nu vă bazați pe acest serviciu pentru sfaturi financiare, juridice sau alte sfaturi profesionale si nu introduceți în acesta date cu caracter personal sau alte informații confidențiale.

Utilizarea AI Search presupune acceptarea Termenilor și condițiilor.

Accesul și utilizarea serviciului implică acceptarea fără rezerve a acestor termeni și condiții. Dacă nu sunteți de acord cu acestea, vă rugăm să nu utilizați acest serviciu. Prin acceptarea termenilor și condițiilor pentru a folosi acest serviciu furnizat algoritmic de un model de inteligență artificială, va asumați întreg riscul în ceea ce privește calitatea, siguranța și performanța acestui serviciu.

Banca Transilvania nu furnizează nicio garanție în legătură cu răspunsurile oferite de acest serviciu.

AI Search furnizează răspunsuri algoritmic și acestea pot conține uneori informații inexacte sau limbaj potențial ofensator. Aceste informații nu exprimă poziția Băncii Transilvania și nu pot angaja responsabilitatea Băncii pentru conținutul oferit.

AI Search nu oferă răspunsuri la întrebări personalizate, astfel încât prin utilizarea acestuia va obligați să nu furnizați și să nu introduceți în mesajele/întrebările transmise niciun fel de date cu caracter personal sau alte informații confidențiale. În cazul nerespectării acestei obligații, prin inserarea unor date personale/informații confidențiale în cadrul AI Search, va exprimați consimțământul pentru prelucrarea acestora în vederea oferirii serviciului (răspunsurilor la întrebările pe care le adresați), precum și pentru îmbunătățirea modelului algoritmic al robotului de către dezvoltatorul acestuia.

Orice informație furnizată de către utilizatori în timpul interacțiunii cu AI Search va fi tratată în mod confidențial, fiind dezvăluită doar unor destinatari care au dreptul și nevoia de a o cunoaște.

Conținutul oferit de AI Search are doar scop informativ.

Utilizatorii sunt responsabili pentru întrebările și mesajele adresate în cadrul utilizării AI Search. Orice abuz sau limbaj neadecvat poate duce la întreruperea interacțiunii.

AI Search nu oferă sfaturi financiare, juridice sau profesionale și nu înlocuiește consultarea unor experți umani sau profesioniști specializați în domeniul respectiv. Utilizatorii nu trebuie să se bazeze pe informațiile furnizate de către AI Search pentru luarea deciziilor.

Banca își rezervă dreptul de a întrerupe serviciul AI Search în orice moment, fără o notificare prealabilă.

Termenii și condițiile pot fi revizuite/ actualizate în orice moment.