Ocuparea în sport

Când vorbim despre sport în România, conversația ajunge rapid la fotbal, la medalii olimpice sau la lipsa sălilor de sport din școli. Rar ajungem la economia sportului, mai exact câți oameni lucrează în sector, câte firme există, cât exportăm, cât importăm și ce se întâmplă cu cei aproape 9.000 de studenți care termină în fiecare an facultăți de educație fizică și sport.

Datele Eurostat arată că sportul nu e doar o activitate recreativă sau un spectacol. E un sector economic cu locuri de muncă, firme, exporturi și un efect multiplicator pentru sănătate publică și productivitate. Azi, la The MacRO Zone, deschidem subiectul sportului.

1,8 MILIOANE DE OAMENI LUCREAZĂ ÎN SPORT ÎN EUROPA

În 2025, aproximativ 1,798 milioane de persoane lucrau în domeniul sportului în Uniunea Europeană. Aceștia reprezentau 0,86% din ocuparea totală. Cu alte cuvinte, mai puțin de una din fiecare 100 de persoane ocupate în UE avea un loc de muncă legat direct de sport.

Cine sunt aceste persoane? Ei bine, dacă vă gândiți la sportivi, antrenori, arbitri și instructori, aveți dreptate, dar pe lângă aceștia mai găsim și ocupații nesportive în cadrul centrelor și al cluburilor de fitness sau a bazelor sportive, precum personal administrativ, contabili ori recepționeri. În același timp, sunt incluse și persoanele cu ocupații sportive care lucrează în afara sectorului propriu-zis, de exemplu, instructorii sportivi angajați în școli sau în alte instituții.

Profilul angajatului din sport în UE:
• 56,3% bărbați, 43,7% femei – sector relativ echilibrat față de multe altele.
• 36% au între 15 și 29 de ani – unul dintre sectoarele cu cel mai tânăr profil de angajare din UE.

ȚĂRILE CARE INVESTESC ÎN SPORT

În timp ce, în termeni absoluți, țări precum Franța, Germania, Spania și Italia, concentrează împreună peste 60% din totalul persoanelor ocupate în sport din UE, o perspectivă diferită apare când aruncăm o privire asupra ponderilor persoanelor care lucrează în sport, raportat la ocuparea totală:

Termeni absoluți:
• Franța – 340.300 persoane
• Germania – 289.900 persoane
• Spania – 267.300 persoane
• Italia – 209.300 persoane

Ponderea raportată la ocuparea totală (%):
• Suedia – 1,59%
• Danemarca – 1,30%
• Finlanda – 1,25%
• Spania – 1,20%

Prezența Suediei, Danemarcei și Finlandei în partea superioară a clasamentului indică importanța deosebită acordată sportului în societățile nordice. Rezultatele sunt asociate cu o infrastructură sportivă mai dezvoltată, cu participarea mai ridicată a populației și cu integrarea mai puternică a sportului în serviciile publice, în educație și în viața comunităților.

SPORTUL, CA JOB, ÎN ROMÂNIA

În România, în 2025, lucrau în sport aproximativ 17.200 de persoane, reprezentând numai 0,22% din ocuparea totală. După numărul absolut de angajați, România se situa pe locul 18 în Uniunea Europeană. După ponderea sportului în ocuparea totală, România ocupa însă ultimul loc.

Diferența față de media UE este foarte mare. Ponderea de 0,22% înregistrată în România este de aproape patru ori mai mică decât media europeană de 0,86%. Dacă România ar avea o intensitate a ocupării sportive similară mediei Uniunii, numărul locurilor de muncă din acest domeniu ar putea ajunge, orientativ, la 65.000-70.000, în loc de numai 17.200. Calculul nu reprezintă o prognoză sau o țintă automată, ci ilustrează amploarea decalajului structural.

Rezultatele indică o piață încă redusă pentru cluburi, centre sportive, antrenori, servicii de fitness, management sportiv și activități conexe. Decalajul față de UE nu reflectă numai o cerere mai mică din partea gospodăriilor, ci și diferențe de infrastructură, finanțare locală, formalizare a activității și capacitate a organizațiilor sportive de a crea locuri de muncă stabile.

MULȚI STUDENȚI, PUȚINE LOCURI DE MUNCĂ

În 2024, în instituțiile de învățământ terțiar din Uniunea Europeană erau înscriși aproximativ 276.900 de studenți în programe din domeniul sportului. Aceștia reprezentau circa 1,5% din totalul studenților europeni.

În România, în 2024, erau înscriși 8.888 de studenți în domeniul sportului. Dintre aceștia, 6.113 erau bărbați și 2.775 erau femei. Studenții la sport reprezentau aproximativ 1,63% din totalul de 544.623 de studenți din România, o pondere ușor mai mare decât media europeană de aproximativ 1,45%.

Raportul poate semnala oportunități profesionale insuficiente, migrarea absolvenților către alte domenii, emigrarea sau desfășurarea unor activități în zona informală. O parte dintre absolvenți se pot angaja în învățământ ori în administrație, fără ca activitatea lor să fie întotdeauna reflectată integral în sectorul comercial al sportului.

MAI FAC ROMÂNII SPORT ÎN TIMPUL LIBER?

Și da și nu 🙂. La nivel european, 12,5% dintre persoane făceau mișcare mai rar de o dată pe săptămână. În România, ponderea ajungea la 22,3%, cu aproape zece puncte procentuale mai mult.

În schimb, 28,6% din populația UE desfășura activitate fizică de una până la trei ori pe săptămână, față de numai 17,6% în România. Aceasta este una dintre cele mai importante diferențe: mult mai puțini români au o rutină sportivă săptămânală moderată și constantă.

Pentru activitatea practicată de patru până la șase ori pe săptămână, rezultatele sunt aproape identice: 12,8% în UE și 12,7% în România. În ansamblu, principala problemă a României nu pare să fie absența completă a activității fizice, ci lipsa unei rutine constante. O proporție importantă a populației face mișcare numai ocazional, mai rar de o dată pe săptămână. Din perspectiva sănătății publice, obiectivul ar trebui să fie nu doar convingerea persoanelor complet inactive să înceapă să facă mișcare, ci și transformarea activității ocazionale într-un comportament regulat.

IMPACTUL ECONOMIC AL SPORTULUI ASUPRA SOCIETĂȚII

Impactul economic al sportului poate fi analizat din trei perspective complementare: activitatea firmelor din domeniul sportiv, cheltuielile administrației publice și consumul gospodăriilor. Acești indicatori măsoară componente diferite și nu trebuie adunați direct, dar împreună arată cum este susținut sportul de sectorul privat, de stat și de populație.

FIRMELE CARE DESFĂȘOARĂ ACTIVITĂȚI SPORTIVE
Categoria activităților sportive include organizarea evenimentelor, administrarea bazelor și facilităților sportive, activitatea cluburilor, pregătirea, antrenoratul și alte servicii conexe.

În 2024, existau aproximativ 210.000 de asemenea firme în Uniunea Europeană. Ele reprezentau aproximativ 0,6% din totalul firmelor din sectoarele de afaceri și generau o cifră de afaceri cumulată de aproximativ 78 de miliarde de euro. 

Cifrele ne arată astfel un sector dominat de firme mici și microîntreprinderi. Multe dintre acestea sunt cluburi locale, săli, furnizori de cursuri, antrenori sau organizatori de activități cu o rază geografică limitată.

În România, existau 8.804 firme care desfășurau activități sportive în 2024. Acestea reprezentau aproximativ 0,85% din firmele sectoarelor de piață, o pondere chiar mai mare decât media europeană. Cifra lor de afaceri totală era însă de numai 386,9 milioane de euro.


CONTRIBUȚIA SPORTULUI LA COMERȚUL EXTERIOR ȘI LA PRODUCȚIE
Sportul contribuie la comerțul internațional printr-o gamă foarte diversă de produse, de la încălțăminte, îmbrăcăminte și echipamente pentru fitness până la biciclete, schiuri, articole pentru pescuit și ambarcațiuni destinate sporturilor nautice.

În 2025, UE a importat bunuri sportive de 11 miliarde euro și a exportat de 7,2 miliarde, un deficit de 3,8 miliarde euro.

• Principalii furnizori: China (5,2 mld.), Vietnam (2,3 mld.), Indonezia (0,9 mld.)
• Principalele destinații ale exporturilor: SUA (1,4 mld.), UK (0,9 mld.), Elveția (0,6 mld.)

UE importă volumul (încălțăminte sport, îmbrăcăminte, echipamente de bază produse la scară în Asia) și exportă valoarea (ambarcațiuni pentru sporturi nautice, echipamente premium, produse complexe).


EXPORTUL DE SCHIURI: NIȘA COMPETITIVĂ A ROMÂNIEI
Pentru România datele pentru 2024 includ atât comerțul cu celelalte state membre, cât și schimburile cu țările din afara UE. Un prim aspect relevant este orientarea foarte puternică spre piața unică: 92,6% din exporturile românești de bunuri sportive se îndreptau către alte state membre. Numai 7,4% aveau ca destinație piețele din afara Uniunii.

România este, prin urmare, bine integrată în lanțurile europene de producție și distribuție. Această integrare oferă acces la o piață mare și reduce barierele comerciale, dar creează și o dependență ridicată față de cererea din UE și de canalele de distribuție europene.

Principala categorie de bunuri sportive exportate de România era reprezentată de schiuri și echipamente conexe, cu o pondere de 37% din valoarea exporturilor românești de profil. România și Austria sunt singurele state membre în care această categorie se află pe primul loc în structura exporturilor sportive.

În 2024, România avea 73 de firme producătoare de bunuri sportive. Acestea realizau o cifră de afaceri totală de aproximativ 153 de milioane de euro. România concentra aproximativ 1,4% din numărul producătorilor europeni și aproape 2% din cifra de afaceri a industriei UE. 

Specializarea în schiuri și echipamente conexe confirmă existența unei nișe industriale competitive. Aceasta este conectată la lanțurile de producție și export din Europa.
 

SPORTUL, INVESTIȚIE CU DIVIDEND DUBLU

Sportul este un domeniu cu efecte simultane asupra sănătății, pieței muncii, consumului, investițiilor, producției industriale și comerțului exterior. Tocmai această combinație îl transformă într-o veritabilă situație de tip „win-win”.

Pentru oameni, activitatea fizică regulată contribuie la prevenirea și gestionarea anumitor boli. Ea reduce simptomele anxietății și depresiei, susține sănătatea cognitivă și îmbunătățește starea generală de bine.

Pentru economie, sportul creează locuri de muncă, în special pentru tineri, încurajează antreprenoriatul și susține numeroase servicii locale. El generează cerere pentru infrastructură, transport, turism și evenimente și stimulează industrii precum echipamentele sportive, textilele, încălțămintea și construcția de ambarcațiuni. În același timp, o populație mai activă poate genera, pe termen lung, economii pentru sistemul de sănătate și poate reduce pierderile de productivitate asociate bolilor și inactivității.

România dispune de o bază universitară bună și de anumite nișe industriale competitive, în special în producția de schiuri și echipamente conexe. Numărul firmelor care desfășoară activități sportive este, de asemenea, relativ ridicat, dar sectorul este foarte fragmentat.

În același timp, ocuparea formală în sport reprezintă numai 0,22% din ocuparea totală, cea mai scăzută pondere din UE. Activitatea fizică este practicată de mulți români numai ocazional, iar legătura dintre pregătirea universitară și oportunitățile profesionale din sector rămâne slabă.

Principala oportunitate pentru România este transformarea interesului pentru sport într-un ecosistem economic mai matur. Acest lucru presupune infrastructură accesibilă, programe recurente, facilități școlare deschise comunităților, servicii profesioniste și politici care să încurajeze sportul de masă, nu numai performanța.

În acest fel, investiția în sport poate produce simultan o populație mai sănătoasă, cheltuieli medicale mai mici, o productivitate mai ridicată și mai multă activitate economică. Beneficiul social și cel economic nu se exclud, ci se consolidează reciproc: oameni mai activi înseamnă o societate mai sănătoasă, iar o societate mai sănătoasă creează premisele unei economii mai reziliente.