Mixul de energie

Timp de mai multe decenii, cărbunele a avut un rol esențial în dezvoltarea economică și în asigurarea securității energetice a Europei. În prezent, însă, piața europeană a cărbunelui traversează o transformare structurală profundă. Politicile de decarbonizare, extinderea accelerată a capacităților regenerabile, creșterea costurilor asociate emisiilor de carbon și schimbările geopolitice au determinat reducerea producției și a consumului, precum și reconfigurarea surselor de aprovizionare ale Uniunii Europene.

Unde se poziționează România în această schimbare și care sunt principalele noastre avantaje te invităm să descoperim împreună la The MacRO  Zone.

UE: DE LA COMBUSTIBIL DE BAZĂ LA MINIM ISTORIC

Vestea bună de la care pornim azi este că, pe plan European, ne îndreptăm vertiginos către un mix economic mult mai curat.

Lignitul, tipul de cărbune cel mai frecvent în Europa, cu putere calorică mai mică și emisii mai mari, a marcat cel mai puternic declin. Trei sferturi din consumul de lignit din 1990 a dispărut. Cu o evoluție spectaculoasă, trendul a fost unul de scădere accelerată:

În 2025, consumul intern de lignit al UE este estimat la 184,74 mil. tone, iar producția la 185,05 mil. tone. Diferența redusă confirmă caracterul local al pieței: lignitul este consumat aproape integral în țările în care este extras, iar importurile și exporturile sunt neglijabile.

POZIȚIA ROMÂNIEI 
Cu un consum de 12,35 mil. tone în 2025, ne situăm pe locul al cincilea în UE, iar ponderea României în consumul european a crescut ușor, de la 6,4% în 2020 la 6,7% în 2025, deoarece consumul UE a scăzut ceva mai repede.

În 2025, producția internă a acoperit aproximativ 99,1% din consum. Aceasta nu înseamnă absența provocărilor: lignitul rămâne carbon-intensiv, este dependent de un număr limitat de exploatări și capacități energetice, iar reducerea lui trebuie sincronizată cu investițiile în rețele, stocare, producție flexibilă și surse regenerabile, pentru a limita riscurile asupra adecvanței și prețurilor.

SCHIMBAREA MIXULUI DE PRODUCȚIE A ELECTRICITĂȚII

În 2025, aproximativ 8,9 milioane de persoane lucrau în domeniul cultural în Uniunea Europeană, reprezentând 4,3% din totalul persoanelor ocupate.

Ocuparea culturală a avut, în ansamblu, o evoluție ascendentă în ultimul deceniu. Numărul persoanelor care lucrau în acest domeniu în UE a crescut de la aproximativ 7,6 milioane (2015) la aproape 8,9 milioane (2025), ceea ce înseamnă un avans de aproximativ 1,3 milioane de persoane, respectiv de circa 17%.

UNIUNEA EUROPEANĂ: EVOLUȚIA MIXULUI DE ENERGIE 
1990 - 2025 | %

ETAPELE SCHIMBĂRII

#1 Declinul cărbunelui a fost structural, cu reveniri temporare
Producția pe bază de huilă și lignit s-a redus de la aproximativ 793 TWh în 1990 la 260 TWh în 2025, o contracție de 67,2%. Scăderea s-a accelerat după 2018. Revenirea din 2021–2022, asociată redresării economice și crizei energetice, nu a schimbat tendința: în 2023, producția din cărbune a coborât din nou puternic, iar în 2025 a atins cea mai redusă pondere.

#2 Gazele naturale au trecut de la substitut al cărbunelui la sursă de flexibilitate
Producția din gaze a crescut de la circa 188 TWh în 1990 la 481 TWh în 2025. Ponderea a urcat rapid până la aproape 20% în 2010, apoi a fluctuat în funcție de prețurile combustibilului, disponibilitatea nuclearului și hidro, cerere și contextul geopolitic. În 2025, gazele furnizau 17,1%, o pondere ridicată, dar inferioară vârfului din 2010.

#3 Eolianul și solarul au produs cea mai mare ruptură de structură
Eolianul a crescut de la mai puțin de 1 TWh în 1990 la 480 TWh în 2025, iar solarul de la numai 0,016 TWh la aproximativ 372 TWh. Împreună au depășit cărbunele ca pondere încă înainte de finalul perioadei. În 2024, solarul singur a depășit pentru prima dată producția cumulată din huilă și lignit. Această dezvoltare a redus emisiile și importurile de combustibili, dar a mărit necesarul de rețele, interconectare, stocare și răspuns flexibil al cererii.

#4 Nuclearul și hidro au rămas piloni, dar cu ponderi diferite
Producția nucleară s-a redus moderat, de la 729 TWh în 1990 la 651 TWh în 2025, iar ponderea de la 32,3% la 23,1%. Reducerea reflectă închiderea unor capacități și disponibilitatea variabilă a parcului nuclear. Hidroenergia a crescut în volum cu aproximativ 12%, dar ponderea sa a coborât ușor, de la 12,6% la 11,3%, fiind influențată puternic de condițiile hidrologice.

ROMÂNIA ÎN RAPORT CU UE

România are un mix diversificat: ultimele date ne arată că nicio sursă nu depășea 27%, iar primele patru (hidro, nuclear, gaze și lignit) aveau contribuții semnificative. Această diversificare reduce dependența de un singur combustibil, dar nu elimină vulnerabilitățile climatice, de flexibilitate și de emisii.

⭐ VEDETELE

Hidroenergia: principalul avantaj comparativ
• Hidroenergia furniza 26,7% din producția României, dublu față de media UE de 13,2%. România ocupa locul al cincilea în UE ca pondere, după Austria (58,0%), Croația (44,2%), Suedia (37,5%) și Slovenia (31,9%). Avantajul este important pentru emisii și echilibrarea sistemului, dar dependența de hidrologie poate genera volatilitate anuală.

O bază hidro–nucleară puternică
• Hidro și nuclear însumau 47,3% în România, față de 36,5% în UE. Ponderea nuclearului, de 20,6%, era ușor sub media UE, dar suficient de mare pentru a furniza producție stabilă cu emisii reduse. Liderii UE la nuclear erau Franța (67,3%), Slovacia (61,6%), Ungaria (42,2%), Belgia (41,3%) și Bulgaria (41,1%).

Diversificarea surselor
• România nu depinde dominant de o singură tehnologie. Spre comparație, unele sisteme europene au concentrări mult mai mari: Franța în nuclear, Austria în hidro, Danemarca în eolian sau Irlanda și Italia în gaze. Diversificarea României este un atu pentru reziliență, dacă sursele sunt susținute de rețele și flexibilitate suficiente.

IMPACTUL UNUI MIX DIVERSIFICAT

💪 WORK IN PROGRESS

Solar: cel mai mare decalaj față de media europeană
• Solarul reprezenta 6,5% în România, față de 11,0% în UE, un deficit de 4,6 puncte procentuale. Liderii, după pondere, erau Ungaria (24,2%), Spania (20,7%), Grecia (19,6%), Țările de Jos (17,6%) și Estonia (16,7%). Aceasta este principala zonă de recuperare, cu condiția dezvoltării simultane a stocării, rețelelor și flexibilității pentru a gestiona producția concentrată în orele însorite.

Eolian: potențial ridicat, dezvoltare insuficientă
• Ponderea eolianului era 12,0% în România, cu 5,6 puncte procentuale sub media UE de 17,5%. Liderii erau Danemarca (58,2%), Irlanda (37,4%), Germania (27,4%), Țările de Jos (27,1%) și Finlanda (25,4%). România are resurse eoliene competitive, inclusiv în Dobrogea și potențial offshore, însă progresul depinde de racordare, întărirea rețelei și predictibilitatea investițională.

Lignit: pondere peste media UE
• Cărbunele reprezenta 15,0% în România, integral lignit, față de 9,7% în UE. O pondere mai mare nu constituie o performanță, ci indică un necesar suplimentar de tranziție.
 

PLANUL PENTRU PERIOADA URMĂTOARE

În ansamblu, evoluția din ultimele trei decenii arată că retragerea cărbunelui din mixul energetic european este ireversibilă, chiar dacă ritmul diferă de la o țară la alta. Pentru Uniunea Europeană, provocarea este integrarea unui volum tot mai mare de producție regenerabilă și menținerea securității aprovizionării.

Pentru România, obiectivul este transformarea bazei hidro-nucleare într-un avantaj competitiv pe termen lung, prin completarea sa cu energie eoliană, solară, stocare și infrastructură modernă, concomitent cu gestionarea echilibrată a retragerii lignitului. Avem materiile prime, de la vântul din Dobrogea și soarele din Oltenia până la gazul din Marea Neagră și energia nucleară de la Cernavodă, România dispune de resursele necesare pentru a construi unul dintre cele mai diversificate mixuri energetice din Europa; ce ne lipsește este viteza de execuție.