PIB per locuitor

Ați auzit des în ultima perioadă că România are de închis decalajele față de țările din Vest. Că este vorba despre producție, infrastructură sau dezvoltarea economică în ansamblul ei, vestea bună este că privind retrospectiv, în perioada 2004-2023 am reușit imposibilul.

Așa că, astăzi, vă propunem să aruncăm un ochi peste indicatori, să evaluăm procesul de creștere economică reflectat în convergența europeană, dar și să analizăm critic divergența internă. Cu alte cuvinte, bun venit la un nou episod din The MacRO Zone 😊.

DECALAJUL FAȚĂ DE EUROPA

În 2004, PIB-ul per locuitor (GDP per capita), exprimat în standardul puterii de cumpărare (PPS) reprezenta mai puțin de 40% din media UE. 20 de ani mai târziu, în 2023, a ajuns la aproximativ 78% din acesta. Ritmul mediu de creștere, este de ~7,7% anual, ceea ce plasează România în fruntea statelor din Europa Centrală și de Est în ceea ce privește convergența economică (recuperarea decalajelor de dezvoltare).

Această performanță este însă doar o parte din poveste. Dacă privim mai în detaliu, tabloul devine mult mai complex. Observăm așadar o divergență economică internă (fragmentări între regiuni). Prin urmare, în timp ce România se apropie de nivelul de trai european, regiunile sale înregistrează discrepanțe economice tot mai mari.

ROMÂNIA ÎN CONTEXT EUROPEAN

Fast forward ultimii 20 de ani observăm că țara noastră a depășit, pentru prima oară, țări precum Croația, Slovacia și Ungaria în clasamentele PIB per capita PPS.

• Slovacia – PPS 28.100 (~74% din media UE)
• Croația – PPS 29.000 (~76% din media UE)
• Ungaria – PPS 29.200 (~77% din media UE)
• România – PPS 29.700 (~78% din media UE)
• Estonia – PPS 30.500 (~80% din media UE)
• Portugalia – PPS 30.700 (~81% din media UE)

Dacă ne uităm la ritmul de creștere, România domină recuperarea decalajelor în Europa Centrală și de Est cu o creștere medie anulă de ~7,7%, față de Lituania și Letonia (6%), Estonia și Polonia (5%) sau Cehia, Ungaria și Slovacia (4%).

REGIUNILE ROMÂNIEI: O ECONOMIE CU MAI MULTE VITEZE

Toate regiunile au crescut substanțial: rata medie anuală este de 7–7,5%, cu o ușoară diferență în favoarea Bucureștiului. Dacă excludem însă capitala, diferențele interregionale s-au redus doar marginal. Practic, țara s-a împărțit între un nucleu central-vestic dinamic și un est mai lent.

O particularitate notabilă este creșterea regiunilor Nord-Vest și Centru, care au reușit, datorită investițiilor în IT, turism și industrie ușoară, să se apropie de 70% din media europeană. În aceste zone, orașele Cluj, Brașov și Sibiu funcționează ca veritabile „motoare regionale”, atrăgând resurse și capital uman din județele învecinate.

Decalajele sunt semnificative, astfel dacă comparăm Municipiul București cu Vaslui, observăm că ne confruntăm cu o diferență de 7:1, care accentează polarizarea din ultimul timp.

O REORGANIZARE ECONOMICĂ

Dacă privim economia românească dincolo de granițele administrative, se conturează câteva microregiuni economice: areale de cooperare funcțională între județe, cu fluxuri de muncă, investiții și infrastructură comune.

• Coridorul Vest (Timiș–Arad) este una dintre cele mai integrate zone ale țării, legată natural de economia Ungariei și Austriei. Cu un PIB per capita de peste 35.000 PPS, această microregiune concentrează industria auto, logistică și o rețea densă de IMM-uri exportatoare.
• Arcul Central (Brașov–Sibiu–Alba) formează un triunghi economic de producție industrială, turism și servicii, cu infrastructură relativ bună și capital uman stabil.
• Cluj–Bihor–Sălaj devine un pol de tehnologie, educație și antreprenoriat. Clujul funcționează ca centru de inovare, iar Oradea ca platformă de atragere de investiții industriale.
• Dobrogea (Constanța–Tulcea) combină industria portuară cu energia regenerabilă, oferind o poartă strategică la Marea Neagră.
• București–Ilfov–Prahova–Giurgiu–Dâmbovița capătă o logică metropolitană extinsă, în care fluxurile zilnice de navetism și servicii economice depășesc granițele județene.

Aceste microregiuni oferă o imagine mai realistă a României economice: o țară a „insulelor de competitivitate”, înconjurate de zone cu integrare economică mai scăzută. Politicile viitoare ar trebui să se alinieze acestor realități funcționale, nu doar granițelor administrative.

PIB PER CAPITA PPS

NEXT STEPS

Vedem că România a depășit etapa convergenței prin costuri reduse și trebuie să intre într-o nouă fază a convergenței bazate pe productivitate, investiții, capital uman și inovare.

• Conectivitatea: Autostrăzile și căile ferate care unesc regiunile între ele sunt, de fapt, infrastructura convergenței interne. Coridoarele A1, A7 și A8, completate de legături rapide spre Moldova și Dobrogea, pot crea o Românie mai unitară economic.
• Investițiile în educație și competențe trebuie direcționate acolo unde există potențial latent, nu doar unde există deja performanță. Orașele medii, precum Bacău, Galați, Pitești sau Târgu Mureș, pot deveni poli secundari de creștere dacă sunt sprijinite prin infrastructură universitară, incubatoare de afaceri și stimulente pentru IMM-uri inovative.
• Reindustrializare verde și diversificare economică: Județele cu profil energetic sau industrial clasic, precum Gorj, Hunedoara sau Prahova, pot fi transformate în centre pentru energie regenerabilă, componente verzi și economie circulară.

Fondurile europene de coeziune trebuie orientate inteligent, pe baza analizei datelor teritoriale. În locul unei distribuții pur administrative, ar trebui adoptate programe dedicate microregiunilor și lanțurilor funcționale, unde există deja sinergii economice între județe.

Doar prin astfel de politici „fine-tuned”, România poate trece de la convergența numerică la convergența structurală.

HOROSCOPUL LUNII DECEMBRIE: DESPRE ECHILIBRU

România este un caz de succes al convergenței europene, dar și un exemplu de divergență internă accelerată, deoarece succesul național nu se traduce automat în echilibru intern.

Așa se face că trăim într-o țară a extremelor. Dacă între 2004 și 2023, PIB-ul per capita PPS a crescut de patru ori, iar țara a ajuns de la 40% la aproape 80% din media UE, coeficientul de variație al PIB/locuitor între județe a crescut. Ceea ce înseamnă că ne confruntăm cu o pantă în creștere a polarizării teritoriale, care se traduce în discrepanțe majore între județele bogate și cele mai slab dezvoltate.

Următoarea etapă a dezvoltării nu mai ține de atingerea mediei europene, ci de reducerea decalajelor interne. România are nevoie de o politică economică teritorială bazată pe date, care să transforme microregiunile dinamice în rețele naționale și să ofere șanse reale zonelor aflate în urmă.

Dacă perioada 2004–2023 a fost a convergenței externe, atunci perioada 2025–2040 trebuie să fie a convergenței interne, singura care poate asigura coeziunea socială și sustenabilitatea modelului de creștere.