Ai ajuns la finalul rezultatelor
Nu s-au gasit rezultate
Pasiunea câștigă mereu. Ai un singur card, beneficii exclusive. Mai mult

Structura consumului

THE MACRO ZONE
09 September 2026
TIMP DE CITIRE: 8 MINUTE
Structura consumului

Dacă ai vrea să explici diferența dintre nivelul de trai din România și cel din Europa de Vest fără să folosești PIB-ul sau salariul mediu, cum ai face-o?

Noi venim cu propunerea să arunci un ochi la structura consumului din cadrul bugetului unei familii. Lăsăm pentru un moment deoparte suma întreagă și ne uităm la cât și cum este împărțit bugetul. Structura cheltuielilor unei gospodării spune multe despre economie, ne arată exact ce e prioritar și care sunt cheltuielile discreționare.

Datele Eurostat ne oferă această perspectivă, iar comparația dintre România și media UE vine cu câteva insight-uri pe care te invităm să le analizăm împreună la un nou episod din The MacRO Zone




STRUCTURA BUGETULUI

Structura bugetului unei gospodării spune multe despre nivelul de dezvoltare a unei economii, puterea de cumpărare a populației și prioritățile de consum.

Cu cât veniturile sunt mai reduse, cu atât o parte mai mare a bugetului este destinată necesităților de bază, precum alimentele, locuința și transportul. Pe măsură ce veniturile cresc, consumul se diversifică, iar gospodăriile alocă mai multe resurse serviciilor, recreerii, călătoriilor, restaurantelor sau produselor financiare.

Conform datelor Eurostat, în ianuarie 2026, aproape jumătate (46%) din bugetul gospodăriilor din UE era alocat pentru trei categorii esențiale: alimente și băuturi nealcoolice, locuință și utilități, respectiv transport.

Aceste ponderi reprezintă structura cheltuielilor monetare de consum utilizată pentru calcularea IAPC. Ponderile sunt actualizate anual, având ca perioadă de referință, în principal, anul precedent și fiind ajustate la prețurile lunii decembrie. Modificările reflectă atât schimbările comportamentului de consum, cât și evoluția relativă a prețurilor și actualizarea surselor statistice.




BUGETUL EUROPENILOR

În 2026, la nivelul Uniunii Europene, structura cheltuielilor de consum arăta un buget relativ diversificat. Primele trei categorii, ca pondere, sunt alimente și băuturi nealcoolice (16,3%), locuință, utilități, energie (14,9%), respectiv transport (14,7%). Altfel spus, din fiecare 100 de euro cheltuiți într-o gospodărie europeană medie, aproximativ 46 euro merg pe nevoile de bază.

După cele trei cheltuieli esențiale urmează restaurantele și serviciile de cazare (10,7%), precum și recreerea, sportul și cultura (8,5%). Împreună, aceste două categorii absorb aproape o cincime din bugetul de consum. Ponderea lor subliniază importanța serviciilor, a activităților de petrecere a timpului liber și a consumului discreționar în economiile europene.

Față de 2025, consumul european s-a orientat mai mult către recreere și servicii. Ponderea cheltuielilor pentru recreere, sport și cultură a crescut cu 1,2 pp, cea pentru restaurante și cazare cu 0,3 pp, iar educația cu 0,1 pp. În schimb, transportul și comunicațiile au înregistrat scăderi. Modificările arată o reorientare parțială a consumului către activități recreative și servicii, deși ponderile sunt influențate și de evoluția relativă a prețurilor.



STRUCTURA DE CONSUM A ROMÂNILOR

Structura bugetului unei gospodării din România este semnificativ mai concentrată decât media europeană. În 2026, peste un sfert din totalul cheltuielilor monetare de consum era destinat alimentelor și băuturilor nealcoolice. Transportul reprezenta 12,7%, iar locuința și utilitățile 11,0%. Împreună, cele trei categorii însumau 51,1% din buget. Astfel, în România, peste jumătate din buget este concentrat pe trei categorii esențiale.

Dacă includem și cheltuielile pentru sănătate, aproape 60% din bugetul de consum era deja alocat celor patru categorii. În timp ce restul de 40% trebuie să acopere îmbrăcămintea, serviciile de recreere, restaurante, educație, asigurări și restul cheltuielilor, raportat la o gospodărie cu 5.000 lei venituri lunare, asta înseamnă că rămân circa 2.000 de lei pentru toate celelalte categorii. 

Astfel, spațiul disponibil pentru cheltuielile discreționare rămâne destul de redus, fiind mult mai limitat decât în cazul gospodăriei europene medii.

USTRUCTURA BUGETULUI ÎN ROMÂNIA ȘI UE 
2026 | %

• Comparând modul de consum al României cu media europeană, remarcăm două modele de consum diferite. În România, alimentele singure (27,4%) absorb mai mult din buget decât transportul și locuința combinate (23,7%), în timp ce, atunci când ne uităm la media UE, vedem că aceeași comparație arată invers: locuința și transportul (29,6%) depășesc alimentele (16,3%).

Noi cheltuim relativ mai mult pe sănătate (8,89%) și educație (3,98%) decât mediile europene (5,93% pentru sănătate, respectiv 1,20% pentru educație), toate nevoi greu de evitat sau amânat. Reversul medaliei este că, alocând atâția bani către aceste categorii, rămân sume mult mai mici pentru alocarea către categoriile discreționare sau care susțin un nivel mai ridicat de calitate a vieții, fie că vine vorba despre restaurante și călătorii (3,74% Ro vs 10,71% UE) sau recreere (5,45% Ro vs 8,47% UE).

• Cea mai mare diferență o găsim în cazul alimentelor și băuturilor non-alcoolice, unde vedem o diferență de 11 puncte procentuale care ne indică o presiune mult mai mare pe care necesitățile alimentare o exercită asupra bugetelor românești. 


EVOLUȚIA STRUCTURII, DEPENDENTĂ DE CONVERGENȚA VENITURILOR

Ponderile mai reduse pentru restaurante, cazare, recreere și servicii financiare reflectă atât veniturile disponibile mai mici, cât și diferențele de comportament de consum, infrastructură și acces la servicii. O parte mai mare a consumului alimentar are loc în gospodărie, în timp ce utilizarea restaurantelor și a serviciilor de cazare este mai puțin frecventă decât în media UE. Piața asigurărilor și cea a serviciilor financiare sunt, de asemenea, mai puțin dezvoltate.

În următorii ani, convergența veniturilor ar trebui să apropie gradual structura de consum a României de cea europeană. Ponderea alimentelor ar putea continua să se reducă, în timp ce recreerea, turismul, restaurantele, îngrijirea personală și serviciile financiare ar putea câștiga teren. Aceasta nu înseamnă că populația va cheltui mai puțin pe alimente în valoare nominală, ci că aceste cheltuieli vor putea crește mai lent decât veniturile și consumul total.

Procesul nu va fi însă liniar. Costurile locuinței și energiei pot rămâne ridicate, ceea ce ar menține presiunea asupra bugetelor. În același timp, îmbătrânirea populației, extinderea serviciilor medicale private și creșterea cheltuielilor directe ale gospodăriilor ar putea menține ponderea sănătății peste media europeană.



PARTICULARITĂȚILE CONSUMULUI DIN ROMÂNIA & NOI PERSPECTIVE

Pe măsură ce veniturile reale cresc, iar apropierea noastră față de țările din Vest crește, structura bugetului românesc va urma pattern-ul european, care, în unele categorii, deja se vede la orizont:

• Recreere, sport și cultură: Chiar dacă aflat încă la un nivel redus față de media europeană, procentul a urcat de la 3,77% (2024) la 5,45% (2026), o majorare de aproape 1,7 puncte procentuale. Evoluția poate reprezenta un prim semn al diversificării consumului și al orientării unei părți mai mari din venituri către activități de petrecere a timpului liber.

• Asigurări și servicii financiare: O altă diferență majoră este ponderea de numai 0,37% pentru asigurări și servicii financiare, comparativ cu 3,01% la nivelul UE. Valoarea scoate în evidență gradul redus de utilizare a asigurărilor, diferențele de profunzime financiară și nivelul încă scăzut al intermedierii financiare. Cu toate acestea, decalajul scoate în evidență și un atu important al pieței financiare, care implică un potențial de multiplicare de până la 8 ori pentru zona asigurărilor, a economisirii pe termen lung și a serviciilor financiare adresate populației.



ROMÂNIA, DINCOLO DE NEVOILE DE BAZĂ

Structura bugetului gospodăriilor arată că România se află într-un proces de tranziție. Consumul continuă să fie dominat de necesitățile de bază, iar alimentele absorb singure peste un sfert din cheltuielile totale. În același timp, reducerea ponderii alimentelor și creșterea cheltuielilor pentru recreere și educație arată începutul unei diversificări a consumului.

Față de gospodăria europeană medie, gospodăria din România cheltuiește proporțional mai mult pentru alimente, sănătate și educație și mult mai puțin pentru restaurante, cazare, recreere și servicii financiare. Pe măsură ce veniturile vor continua să crească, această structură ar trebui să se apropie de cea europeană. Viteza convergenței va depinde însă nu doar de dinamica salariilor, ci și de evoluția prețurilor la alimente, energie și locuințe, de dezvoltarea serviciilor și de capacitatea gospodăriilor de a transforma creșterea veniturilor într-un consum mai diversificat.

Progresul paginii
0%
Schimb valutar
Locuiești în diaspora? Ai schimb valutar prin BT Pay și când stai în afara țării. Vezi cursul valutar & schimbi banii pe loc, în 14 valute. 
Deschide cont
Schimb valutar
Ți-a plăcut acest articol?
Abonează-te la noutăți
Poți renunța oricând, află mai mult.
ALTE ARTICOLE
Ai Search
Maintenance icon Oups, se pare că ceva nu a mers bine. Nu te speria, nu e vina ta. Se intamplă să apară mici probleme din când în când. Ce poți face? Incearcă din nou mai târziu.
Logo Intreb BT
Întreb BT este cel mai mare program online de educație financiară al Băncii Transilvania, cu peste 2.000 de întrebări și răspunsuri din banking.
Întrebări frecvente
Powered by Microsoft Foundry
AI Search oferă răspunsuri generate automat, folosind tehnologia Claude-Haiku-4.5 și un mecanism avansat de orchestrare prin agenți. Răspunsurile pot avea conținut inexact sau potențial ofensator, care nu reprezintă punctul de vedere al Băncii Transilvania. Ești singurul responsabil pentru utilizarea conținutului generat de acest serviciu. Citește .
Termeni și condiții

Disclaimer

AI Search este un proiect pilot - în varianta beta - care folosește tehnologia Claude-Haiku-4.5 pentru a simplifica procesul de căutare și înțelegere a produselor bancare.

AI Search este antrenat să răspundă unor întrebări care au legătură exclusiv cu produsele bancare oferite de BT, însă în anumite situații și în funcție de întrebările adresate, este posibil să răspundă și la întrebări generale. Raspunsurile oferite sunt generate automat si trebuie sa fie utilizate doar in scop informativ. Serviciul poate oferi uneori conținut inexact sau potențial ofensator, care nu reprezintă punctul de vedere al Bancii Transilvania. Sunteți singurul responsabil pentru utilizarea conținutului generat de acest serviciu în orice mod. Nu vă bazați pe acest serviciu pentru sfaturi financiare, juridice sau alte sfaturi profesionale si nu introduceți în acesta date cu caracter personal sau alte informații confidențiale.

Utilizarea AI Search presupune acceptarea Termenilor și condițiilor.

Accesul și utilizarea serviciului implică acceptarea fără rezerve a acestor termeni și condiții. Dacă nu sunteți de acord cu acestea, vă rugăm să nu utilizați acest serviciu. Prin acceptarea termenilor și condițiilor pentru a folosi acest serviciu furnizat algoritmic de un model de inteligență artificială, va asumați întreg riscul în ceea ce privește calitatea, siguranța și performanța acestui serviciu.

Banca Transilvania nu furnizează nicio garanție în legătură cu răspunsurile oferite de acest serviciu.

AI Search furnizează răspunsuri algoritmic și acestea pot conține uneori informații inexacte sau limbaj potențial ofensator. Aceste informații nu exprimă poziția Băncii Transilvania și nu pot angaja responsabilitatea Băncii pentru conținutul oferit.

AI Search nu oferă răspunsuri la întrebări personalizate, astfel încât prin utilizarea acestuia va obligați să nu furnizați și să nu introduceți în mesajele/întrebările transmise niciun fel de date cu caracter personal sau alte informații confidențiale. În cazul nerespectării acestei obligații, prin inserarea unor date personale/informații confidențiale în cadrul AI Search, va exprimați consimțământul pentru prelucrarea acestora în vederea oferirii serviciului (răspunsurilor la întrebările pe care le adresați), precum și pentru îmbunătățirea modelului algoritmic al robotului de către dezvoltatorul acestuia.

Orice informație furnizată de către utilizatori în timpul interacțiunii cu AI Search va fi tratată în mod confidențial, fiind dezvăluită doar unor destinatari care au dreptul și nevoia de a o cunoaște.

Conținutul oferit de AI Search are doar scop informativ.

Utilizatorii sunt responsabili pentru întrebările și mesajele adresate în cadrul utilizării AI Search. Orice abuz sau limbaj neadecvat poate duce la întreruperea interacțiunii.

AI Search nu oferă sfaturi financiare, juridice sau profesionale și nu înlocuiește consultarea unor experți umani sau profesioniști specializați în domeniul respectiv. Utilizatorii nu trebuie să se bazeze pe informațiile furnizate de către AI Search pentru luarea deciziilor.

Banca își rezervă dreptul de a întrerupe serviciul AI Search în orice moment, fără o notificare prealabilă.

Termenii și condițiile pot fi revizuite/ actualizate în orice moment.