Ai ajuns la finalul rezultatelor
Nu s-au gasit rezultate
100 lei de bun venit + experiențe de neuitat Deschide cont

Relațiile economice: România & Grecia

THE MACRO ZONE
09 October 2026
TIMP DE CITIRE: 12 MINUTE
Relațiile economice: România & Grecia

Continuăm seria dedicată relațiilor economice ale României cu statele europene, îndreptându-ne atenția către Grecia, unul dintre partenerii cu care România împărtășește nu doar interese economice și strategice comune, ci și o legătură istorică deosebit de profundă.

Analiza este realizată în contextul organizării la Atena, după Madrid, a programului Beyond Borders, inițiativă derulată de Endeavor România și de Banca Transilvania, care sprijină extinderea internațională a companiilor românești prin conectarea acestora cu ecosisteme antreprenoriale și comunități de afaceri din diferite piețe. Programul oferă un bun prilej pentru a explora evoluția relațiilor economice româno-elene, complementaritățile dintre cele două economii și oportunitățile de dezvoltare pe care acestea le oferă mediului de afaceri din România și Grecia.



ROMÂNIA ȘI GRECIA – SECOLE DE LEGĂTURI ȘI UN PARTENERIAT ÎN CONSOLIDARE

Relațiile dintre România și Grecia au rădăcini construite de-a lungul secolelor prin proximitatea geografică, schimburile culturale și interacțiunile comerciale. De la influența Bizanțului și contribuția comunității elene la dezvoltarea Principatelor Române, până la colaborarea actuală în domenii precum energia, transporturile și comerțul, România și Grecia au dezvoltat un parteneriat care îmbină moștenirea istorică cu oportunitățile unei Europe tot mai conectate.

Astăzi, cele două state sunt aliați în cadrul Uniunii Europene și NATO și își consolidează cooperarea prin participarea la organizații și formate regionale precum Procesul de Cooperare din Europa de Sud-Est și Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră. Prin proiecte comune de infrastructură, inițiative de conectivitate și colaborare economică, România și Grecia contribuie la stabilitatea și dezvoltarea unei regiuni cu o importanță strategică în creștere.



CAPITALUL GREC, O PREZENȚĂ CONSTANTĂ ÎN ECONOMIA ROMÂNIEI ÎNCĂ DIN ANII TRANZIȚIEI

Capitalul grec s-a numărat printre primele fluxuri importante de investiții străine care au intrat în România după 1990, contribuind la dezvoltarea unor sectoare-cheie ale economiei. Datele Băncii Naționale a României arată că Grecia s-a situat pe locul al optulea în rândul investitorilor străini în 2025, cu o pondere de 3,35% din totalul investițiilor străine directe atrase de România. De-a lungul anilor, capitalul grec și-a făcut simțită prezența în numeroase sectoare ale economiei românești, atât prin investiții în companii locale, precum Romtelecom și Cosmorom, cât și prin dezvoltarea pe piața românească a unor grupuri de origine greacă, precum Chipita, Coca-Cola Hellenic Bottling Company și a unor importante companii din sectorul financiar, respectiv al construcțiilor și infrastructurii.

Deși unele dintre investițiile emblematice ale anilor de tranziție nu mai fac parte astăzi din peisajul investițional elen din România, capitalul grec continuă să fie prezent în sectoare strategice ale economiei, precum:

• Energie: grupul PPC (Public Power Corporation), care a devenit unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața energetică locală în urma preluării operațiunilor Enel din România; precum și HELLENiQ Energy, care se concentrează pe dezvoltarea de proiecte de energie regenerabilă în sudul României.

• Industria alimentară și bunuri de larg consum: Hellenic Dairies Group, prezent pe piața locală prin Olympus Foods România, unul dintre cei mai importanți producători din sectorul lactatelor.

• Construcții și infrastructură: grupul AKTOR, implicat în dezvoltarea unor proiecte majore de infrastructură rutieră și feroviară.

• Comerț și retail: JUMBO, unul dintre cele mai cunoscute lanțuri de retail de origine greacă de pe piața locală, care și-a extins constant prezența în România prin deschiderea de noi magazine și investiții logistice.    




GRECIA, O DESTINAȚIE TOT MAI ATRACTIVĂ PENTRU CAPITALUL ROMÂNESC

Dacă fluxul investițional tradițional a fost din Grecia către România, în ultimii ani apar tot mai multe companii românești interesate de extinderea în Europa de Sud. Potrivit datelor provizorii ale Băncii Naționale a Greciei, în 2025, fluxul net al investițiilor românești în Grecia s-a ridicat la 83 milioane euro, în creștere semnificativă față de anii anteriori, plasând România pe locul al nouălea în rândul investitorilor europeni din această țară. Nivelul investițiilor românești a fost comparabil și chiar ușor superior fluxului investițional net înregistrat din Grecia către România în aceeași perioadă (estimat la 64 de milioane de euro).

Interesul companiilor românești pentru piața elenă se manifestă într-o gamă variată de sectoare, de la tehnologie și comerț electronic până la retail, servicii medicale și bunuri de consum. Printre exemplele relevante se numără:

• UiPath, primul unicorn românesc, care și-a extins prezența regională prin deschiderea unui birou în Atena, consolidând astfel accesul la piețele din Europa de Sud-Est.

• Dedeman, liderul pieței de bricolaj din România, care s-a extins pe piața elenă prin achiziția lanțului Praktiker Hellas, una dintre cele mai cunoscute rețele de profil din Grecia.

• Dental Holding, grup românesc activ în distribuția de produse și echipamente stomatologice, care și-a extins operațiunile în Grecia prin achiziția Memodent, liderul pieței locale de profil.

• FamShop, companie românească de tehnologie pentru comerț electronic, care a inclus Grecia printre piețele vizate în strategia sa de extindere internațională.

• eMAG, platformă fondată în România, care și-a lansat operațiunile pe piața elenă, contribuind la consolidarea legăturilor comerciale și digitale dintre cele două economii. Deși din 2026 compania nu mai este controlată de capital românesc, extinderea sa în Grecia rămâne un exemplu relevant al antreprenoriatului dezvoltat în România și al capacității acestuia de a se internaționaliza.

Dincolo de investițiile realizate de companii mari, relația economică româno-elenă este susținută și de inițiative antreprenoriale ale micro-întreprinerilor și IMM-urilor românești. Un exemplu este brandul românesc D'Olive care deține o plantație de măslini în Grecia și controlează întregul lanț de producție. Totodată, diaspora română contribuie la consolidarea legăturilor economice, în particular prin afaceri în turism, alimentație publică și comerț.



ROMÂNIA ȘI GRECIA – PORȚI COMPLEMENTARE ALE CORIDOARELOR DE TRANSPORT EUROPENE

Poziția geografică a României și Greciei le conferă un rol strategic în arhitectura de transport a Europei:

• România reprezintă una dintre principalele porți de acces către bazinul Mării Negre și către Europa Centrală;
• Grecia oferă acces la Marea Egee și la coridoarele comerciale care leagă Europa de Mediterana de Est și Orientul Mijlociu.

Astfel, cooperarea dintre cele două țări este consolidată prin participarea comună la mai multe coridoare de transport europene și regionale care contribuie la creșterea conectivității în Europa de Sud-Est:

1. CORIDORUL ORIENT/EST-MAREA MEDITERANĂ

  • Conectează Europa Centrală cu interfețele maritime ale Mării Nordului, Mării Baltice, Mării Negre și Mării Mediterane, traversând Germania, Cehia, Austria, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Grecia și Cipru;
  • Integrează infrastructuri feroviare, rutiere, maritime și fluviale, având ca element navigabil interior râul Elba în Germania și extinzându-se pe mare până în Cipru;
  • Pe teritoriul României, traseul principal include orașele Arad, Timișoara, Craiova și Calafat, legate de Bulgaria prin podul Calafat-Vidin;
  • În Grecia, coridorul traversează Salonicul și Atena și se conectează cu porturile Patras și Igoumenitsa, oferind acces către rutele maritime din Marea Mediterană.

Prin această infrastructură, porturile și centrele logistice din Grecia sunt conectate direct cu vestul și centrul Europei, în timp ce România își consolidează rolul de verigă esențială între bazinul Mării Negre și piețele europene. Dezvoltarea coridorului este deosebit de importantă pentru fluidizarea transportului de mărfuri între Europa Centrală și Europa de Sud-Est, precum și pentru creșterea competitivității economice a regiunii.


2. CORIDORUL VERTICAL MAREA EGEE - MAREA NEAGRĂ

  • Traversează România, Bulgaria și Grecia și urmărește crearea unei conexiuni multimodale rapide între porturile de la Marea Egee, Dunăre și Marea Neagră, reducând dependența de rutele tradiționale de transport și consolidând conectivitatea est-europeană;
  • Include infrastructuri rutiere, feroviare și portuare și este structurat pe trei ramuri principale care conectează (i) Atena și Salonic cu Craiova și București; (ii) Salonic și Alexandroupolis cu Giurgiu și București și ulterior cu Siret (la frontiera cu Ucraina) și cu Ungheni (la granița cu Republica Moldova); (iii) portul Alexandroupolis cu portul Constanța.


Coridorul facilitează schimburile economice dintre România și Grecia. Totodată, coridorul completează în mod natural infrastructura de transport care conectează România cu Europa Centrală, spre exemplu Coridorul Rin-Dunăre. Prin conexiunile realizate prin România și Bulgaria, mărfurile provenite din porturile grecești pot accesa mai eficient rețeaua dunăreană și coridorul Rin-Dunăre și vice-versa. În acest fel, România joacă rolul unei punți între spațiul elen și Europa Centrală, iar dezvoltarea infrastructurii de transport contribuie la creșterea relevanței economice a ambelor state în cadrul rețelelor logistice europene.



ROMÂNIA ȘI GRECIA – PORȚI STRATEGICE ALE CORIDOARELOR ENERGETICE DIN EUROPA


1. CORIDORUL VERTICAL DE GAZE

  • Vizează conectarea rețelelor de transport al gazelor naturale de la Sud la Nord pe ruta Grecia – Bulgaria – România cu ramificații în Republica Moldova - Ucraina și Ungaria – Slovacia – alte state din Europa Centrală;
  • Sursa gazelor: gaze de conductă din Azerbaidjan și gaze naturale lichefiate (GNL) americane sau qatareze, de la terminalele grecești Revithoussa și Alexandroupoli;
  • România are câteva avantaje strategice majore:
  • Câștiguri financiare din tarifele de tranzit: Conform estimărilor oficiale din sectorul energetic, operarea și tranzitul volumelor de gaze prin infrastructura românească pot genera profituri de cel puțin 250 de milioane de euro anual.
  • Facilitarea rolului de exportator regional: Odată ce va începe producția de gaze prin proiectul Neptun Deep, România va putea folosi această infrastructură extinsă pentru a vinde și distribui propriul gaz către piețele din Ungaria, Slovacia, Ucraina sau Republica Moldova.
  • Securitate energetică națională și regională crescută: În caz de crize majore sau defecțiuni tehnice, țara capătă acces direct la surse alternative de gaz provenite din terminalele grecești.
  • Influență geostrategică în raport cu SUA, UE și vecinii estici: România devine garantul stabilității energetice pentru Republica Moldova și Ucraina, oferindu-le acestora o alternativă tehnică viabilă la gazul rusesc.


2. CORIDORUL ENERGETIC VERDE GRECIA - POLONIA 

  • Vizează consolidarea interconexiunilor electrice pentru a permite transmiterea surplusului de energie fotovoltaică din Balcani către nord-vestul Europei și a energiei eoliene în direcția opusă;
  • Țări implicate: Grecia, Bulgaria, România, Slovacia, Cehia, Polonia, Germania;
  • Rolul și avantajele strategice ale României:
  • Poziționarea ca pilon central de tranzit în Europa de Est: ruta Grecia-Bulgaria-România reprezintă traseul principal și cel mai eficient pentru transportul fluxurilor masive de energie dinspre Grecia. Spre deosebire de rutele alternative din Balcanii de Vest, infrastructura din România oferă stabilitate tehnică.
  • Acces la energie ieftină și echilibrarea rețelei naționale: În perioadele de caniculă sau secetă, România va putea importa energie fotovoltaică ieftină din Grecia și Bulgaria. În perioadele reci, rețeaua națională se poate echilibra prin preluarea energiei eoliene generate în Nordul Europei. Acest mix reduce riscul de pane de curent și ajută la menținerea unor prețuri stabile pentru consumatorii români.
  • Finanțare europeană pentru infrastructura internă: Deoarece proiectul este integrat în prioritățile europene, România poate accesa fonduri europene nerambursabile prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF) pentru a-și construi și moderniza liniile interne de 400 kV.
  • Câștiguri financiare din tarifele de transport.
  • Piață de export directă pentru energia verde autohtonă: rută directă de export pentru a vinde surplusul de energie electrică verde (spre exemplu, cea produsă în zona Dobrogei și prin viitoarele parcuri eoliene offshore din Marea Neagră).



CONCLUZIE

Relația economică dintre România și Grecia depășește astăzi cadrul tradițional al schimburilor comerciale și al investițiilor bilaterale, evoluând către un parteneriat strategic construit pe conectivitate, infrastructură și securitate economică. Dacă în ultimele decenii capitalul grec a contribuit la dezvoltarea unor sectoare importante ale economiei românești, iar tot mai multe companii românești își extind prezența pe piața elenă, perspectivele de dezvoltare ale relației sunt susținute de factori structurali cu impact pe termen lung.

În acest context, cele două țări se afirmă ca noduri complementare ale unor coridoare europene esențiale. Pe de o parte, dezvoltarea axelor de transport care leagă Marea Mediterană și Marea Egee de Marea Neagră și Europa Centrală consolidează rolul României și Greciei ca porți logistice ale Europei de Sud-Est, facilitând circulația mărfurilor, investițiilor și a oamenilor. Pe de altă parte, proiectele energetice comune, de la coridorul vertical de gaze până la viitorul coridor energetic verde dintre Balcani și Europa de Nord, transformă cele două state în actori-cheie ai securității și tranziției energetice europene.

Astfel, viitorul relației româno-elene nu va fi definit doar de investițiile realizate până în prezent, ci mai ales de capacitatea celor două economii de a valorifica împreună noile rețele de transport și energie care reconfigurează harta economică a regiunii. Într-o Europă în care conectivitatea devine un avantaj strategic tot mai important, România și Grecia au oportunitatea de a transforma proximitatea geografică și parteneriatul istoric într-un motor comun de creștere, competitivitate și dezvoltare regională.

Progresul paginii
0%
100 EURO CASHBACK
 Deschide-ți un cont la BT din BT Pay și poți primi cashback de până la 100 de euro. În plus, ai și o super dobândă la produsele de economisire. 
Aplică acum
100 EURO CASHBACK
Ți-a plăcut acest articol?
Abonează-te la noutăți
Poți renunța oricând, află mai mult.
ALTE ARTICOLE
Ai Search
Maintenance icon Oups, se pare că ceva nu a mers bine. Nu te speria, nu e vina ta. Se intamplă să apară mici probleme din când în când. Ce poți face? Incearcă din nou mai târziu.
Logo Intreb BT
Întreb BT este cel mai mare program online de educație financiară al Băncii Transilvania, cu peste 2.000 de întrebări și răspunsuri din banking.
Întrebări frecvente
Powered by Microsoft Foundry
AI Search oferă răspunsuri generate automat, folosind tehnologia Claude-Haiku-4.5 și un mecanism avansat de orchestrare prin agenți. Răspunsurile pot avea conținut inexact sau potențial ofensator, care nu reprezintă punctul de vedere al Băncii Transilvania. Ești singurul responsabil pentru utilizarea conținutului generat de acest serviciu. Citește .
Termeni și condiții

Disclaimer

AI Search este un proiect pilot - în varianta beta - care folosește tehnologia Claude-Haiku-4.5 pentru a simplifica procesul de căutare și înțelegere a produselor bancare.

AI Search este antrenat să răspundă unor întrebări care au legătură exclusiv cu produsele bancare oferite de BT, însă în anumite situații și în funcție de întrebările adresate, este posibil să răspundă și la întrebări generale. Raspunsurile oferite sunt generate automat si trebuie sa fie utilizate doar in scop informativ. Serviciul poate oferi uneori conținut inexact sau potențial ofensator, care nu reprezintă punctul de vedere al Bancii Transilvania. Sunteți singurul responsabil pentru utilizarea conținutului generat de acest serviciu în orice mod. Nu vă bazați pe acest serviciu pentru sfaturi financiare, juridice sau alte sfaturi profesionale si nu introduceți în acesta date cu caracter personal sau alte informații confidențiale.

Utilizarea AI Search presupune acceptarea Termenilor și condițiilor.

Accesul și utilizarea serviciului implică acceptarea fără rezerve a acestor termeni și condiții. Dacă nu sunteți de acord cu acestea, vă rugăm să nu utilizați acest serviciu. Prin acceptarea termenilor și condițiilor pentru a folosi acest serviciu furnizat algoritmic de un model de inteligență artificială, va asumați întreg riscul în ceea ce privește calitatea, siguranța și performanța acestui serviciu.

Banca Transilvania nu furnizează nicio garanție în legătură cu răspunsurile oferite de acest serviciu.

AI Search furnizează răspunsuri algoritmic și acestea pot conține uneori informații inexacte sau limbaj potențial ofensator. Aceste informații nu exprimă poziția Băncii Transilvania și nu pot angaja responsabilitatea Băncii pentru conținutul oferit.

AI Search nu oferă răspunsuri la întrebări personalizate, astfel încât prin utilizarea acestuia va obligați să nu furnizați și să nu introduceți în mesajele/întrebările transmise niciun fel de date cu caracter personal sau alte informații confidențiale. În cazul nerespectării acestei obligații, prin inserarea unor date personale/informații confidențiale în cadrul AI Search, va exprimați consimțământul pentru prelucrarea acestora în vederea oferirii serviciului (răspunsurilor la întrebările pe care le adresați), precum și pentru îmbunătățirea modelului algoritmic al robotului de către dezvoltatorul acestuia.

Orice informație furnizată de către utilizatori în timpul interacțiunii cu AI Search va fi tratată în mod confidențial, fiind dezvăluită doar unor destinatari care au dreptul și nevoia de a o cunoaște.

Conținutul oferit de AI Search are doar scop informativ.

Utilizatorii sunt responsabili pentru întrebările și mesajele adresate în cadrul utilizării AI Search. Orice abuz sau limbaj neadecvat poate duce la întreruperea interacțiunii.

AI Search nu oferă sfaturi financiare, juridice sau profesionale și nu înlocuiește consultarea unor experți umani sau profesioniști specializați în domeniul respectiv. Utilizatorii nu trebuie să se bazeze pe informațiile furnizate de către AI Search pentru luarea deciziilor.

Banca își rezervă dreptul de a întrerupe serviciul AI Search în orice moment, fără o notificare prealabilă.

Termenii și condițiile pot fi revizuite/ actualizate în orice moment.