Produsele si serviciile BT tin cont de trenduri, de nevoi si de stilul de viata al clientilor

06 Ianuarie 2022 Timp de citire 9:00 minute

Gabriela Nistor, Director General Adjunct Retail Banking, BT, a acordat de curand un interviu publicatiei online Banking News in care abordeaza subiectul trendurilor observate in domeniul creditarii si estimarile previzionate in acest sector, pentru anul 2022. Am preluat mai jos integral interviul, enjoy! 😊

Cum se transforma produsele si serviciile bancare destinate populatiei ca urmare a impactului crizei din sanatate generata de pandemie, ce nevoi au clientii in noua conjunctura si cum raspunde Banca Transilvania noilor provocari?

Produsele si serviciile trebuie sa tina cont de trenduri, de nevoi si stil de viata. Iar ceea ce am vazut noi in 2021 la clientii nostri a fost nevoia de mobilitate a serviciilor bancare oferite – de banking la distanta, pentru ca asa sunt vremurile, de functionalitati noi, dar si de siguranta online. Produsele se transforma fie prin upgrade-uri, fie prin lansarea unor versiuni digitale, asa cum sunt cardurile – care, pe langa ca sunt in portofel, acum pot fi si in telefon. Asa am raspuns si noi, BT, la noile provocari: prin idei noi, adaptare, mobilizarea exemplara a echipei si prin investitii in tehnologie.

 

Cat de pregatiti sunt romanii pentru adoptarea bankingului digital, cat de familiarizati sunt cu transformarea digitala si ce masuri sunt necesare pentru a grabi digitalizarea in Romania? Ce noutati are Banca Transilvania din acest punct de vedere?

Romanii au facut pasi inainte in acest sens si in mod clar, acesta este drumul, indiferent ca vorbim de banking sau de alte domenii. Cei mai familiarizati cu transformarea digitala sunt cei din domeniul privat care au dat tonul in acest sens cu ani in urma, echipe care genereaza si contribuie la recalibrarea modelelor de afaceri, zi de zi. Iar populatia este beneficiara acestei transformari. De exemplu, la BT, din cei peste 3,2 milioane de clienti, peste 2,5 milioane, adica aproape 70%, sunt digitalizati. Iar aici ma refer atat la persoane fizice, cat si la companii. Ce inseamna acest lucru? Ca folosesc cel putin una dintre solutiile digitale ale bancii – fie aplicatii mobile, fie Internet Banking. In 2021 am continuat lansarea de solutii pentru banking la distanta, cele mai multe avand legatura cu BT Pay. Asa ar fi posibilitatea de a obtine cardul de cumparaturi STAR Forte 100% in aproximativ 10 minute, prin intermediul aplicatiei. Sau lansarea optiunii de plata a facturilor prin BT Pay, precum si platile prin Alias Pay, prin care clientii nostri pot efectua plati folosind numarul de telefon mobil in locul IBAN-ului. Referitor la digitalizarea Romaniei, din fericire, companiile au mers pe acest drum cu destul de multi ani inainte de pandemie, iar pandemia nu a facut decat sa accelereze digitalizarea in sectorul privat. Practic, a impulsionat companiile sa caute noi solutii pentru a raspunde contextului. Toata admiratia noastra, ca banca a oamenilor intreprinzatori, pentru antreprenorii care au inteles ca transformarea digitala poate contribui la relansarea afacerii sau la cresterea sustenabila. Vedem deja ca la digitalizare contribuie tot mai mult si sectorul public, prin digitalizarea fluxurilor – ceea ce nu doar ca va usura interactiunile, dar va contribui esential la cresterea nivelului de digitalizare in Romania. O contributie esentiala poate veni si prin diminuarea decalajului digital dintre urban si rural, precum si din educatia digitala si dezvoltarea competentelor in acest sens. Paradoxul Romaniei este ca, desi avem un numar mare de absolventi IT si suntem in top 5 in Uniunea Europeana din acest punct de vedere, avem inca un deficit, ceea ce limiteaza capacitatea de a profita de avantajele transformarii digitale.

 

Cum a evoluat creditarea populatiei in portofoliul Bancii Transilvania si ce asteptari aveti pentru perioada urmatoare? Ce impact vor avea majorarea dobanzilor, cresterea inflatiei, criza energiei si instabilitatea politica asupra activitatii bancii pe segmentul de retail? Ce solutii au la indemana debitorii care s-ar putea confrunta cu probleme la plata ratelor in urmatoarea perioada, pentru care previziunile nu sunt cele mai optimiste? Cum se raporteaza Banca Transilvania la economisire si ce evolutie a inregistrat portofoliul de depozite?

Daca ne uitam la cifrele BT din perioada ianuarie – noiembrie 2021, putem spune ca lumea a continuat sa aiba planuri, iar acest lucru ne face sa fim optimisti. Concret, avem peste +60% credite acordate fata de nivelul din 2020. Daca este sa ma refer la soldul creditelor acordate persoanelor fizice, inclusiv aici avem crestere: +12% fata de nivelul inregistrat in noiembrie 2020. Pentru 2022 ne asteptam la continuarea ciclului de creditare a persoanelor fizice cu ritmuri anuale robuste. Sunt perspective favorabile pentru investitiile productive, cu implicatii pozitive pentru climatul pietei muncii. Din ce vedem, la capitolul evolutie a creditarii retail la nivelul sistemului bancar, in 2022 estimam o crestere de peste 9%. Pentru clientii care totusi se confrunta cu probleme personale de natura sa influenteze posibilitatea de a plati ratele, banca noastra poate oferi solutii de restructurare a creditului, cum ar fi reesalonarea soldului pe o perioada extinsa de creditare sau diminuarea obligatiei lunare de plata pentru o anumita perioada. Clientii in cauza trebuie sa se adreseze cat mai repede bancii pentru a gasi impreuna solutii si astfel sa nu acumuleze multe restante. Referitor la economisire, soldul depozitelor la termen a inregistrat o crestere moderata, an pe an, in ton cu evolutia pietei. Banca Transilvania incurajeaza atat modelul de economisire clasic prin depozite la termen, dar si prin alternative din gama fondurilor de investitii oferite prin BT Asset Management. De asemenea, prin BT Capital Partners suntem printre participantii la emisiunea titlurilor de stat emise de Ministerul Finantelor.

 

Ce asteptari aveti cu privire la evolutia riscurilor care contribuie la alcatuirea costurilor de finantare pentru populatie din Romania? Cum se va derula 2022 din punctul de vedere al riscurilor si cum vor evolua costurile de finantare la nivelul pietei locale, luand in calcul incertitudinile si riscurile care planeaza asupra economiei locale?

Daca ne uitam la dobanda si risc, ceea ce formeaza costul de finantare, putem trasa si estimarile noastre. In ultimele 6 luni, am vazut o tendinta de crestere a costurilor de finantare – ma refer la dobanda, la randamentele titlurilor de stat, iar acest lucru va determina cresterea costurilor pentru clienti. Speram insa ca va fi o tendinta pe termen scurt. Daca ma refer la risc, e greu de anticipat efectul in costul finantarii, insa speram sa se mentina, chiar daca valoarea de achizitie a imobilelor a crescut destul de abrupt in ultimul timp.

 

Pandemia de coronavirus nu a produs un blocaj al creditarii, din contra, segmentul finantarilor imobiliare a inregistrat o evolutie cu mult peste asteptarile cele mai optimiste. Cum comentati aceasta accelerare a creditarii ipotecare din ultimul an si jumatate si ce a stat la baza efervescentei de pe piata de profil? Ce influente va avea criza din sanatate, ce nevoi a generat in randul populatiei si cum va schimba aceasta creditarea ipotecara in urmatorii ani? Care este situatia portofoliului de credite ipotecare de la Banca Transilvania si ce obiective aveti pentru perioada urmatoare?

Creditarea ipotecara a continuat tendinta ascendenta si dupa declansarea crizei sanitare. Evolutia a fost sustinuta de programul guvernamental Prima Casa/Noua Casa, precum si de nivelul redus al costurilor reale de finantare. A contribuit la crestere si redresarea rapida a economiei si climatul pozitiv din sfera pietei financiare. La Banca Transilvania, la finalul lunii noiembrie 2021 soldul creditelor imobiliare, inclusiv Prima/ Noua Casa, a inregistrat o crestere de 15% fata de finalul anului 2020. Pentru anul viitor ne propunem o evolutie similara cu cea estimata pentru sistemul bancar. Este insa dificil de anticipat cum va arata lumea post-pandemie – si nici macar cand va incepe ea.

 

Care este profilul clientilor care au accesat un imprumut pentru locuinta – venituri, avans, valoarea creditului, tipul dobanzii. Pentru ce fel de case opteaza si care sunt zonele (orasele) cu cele mai mari niveluri ale cererii?

In general, cei care acceseaza un credit pentru locuinta au 35 – 40 de ani, venit de aproximativ 5.000 de lei, casatoriti/te, cu studii superioare si un job in mediul privat. Avansul mediu este 24% si corespunde unei garantii formate dintr-un apartament de doua camere, in mediul urban. Daca e sa ma refer la zonele in care au fost accesate cele mai multe astfel de credite, clasamentul cuprinde: Bucuresti, Cluj, Timis, Constanta si Iasi.

 

Ce sfaturi aveti pentru romanii care analizeaza oportunitatea de a apela la un imprumut pentru casa? Care sunt elementele pe care ar trebui sa le analizeze si care sunt aspectele care le pot certifica in mare masura daca sunt pregatiti pentru acest pas? Ce caracteristici ale produsului ar trebui sa urmareasca in procesul de selectie a creditului?

Cumpararea unei locuinte este, in mod sigur, o realizare si cu totii visam la acest moment, mai ales ca noi, romanii, avem un simt al proprietatii dezvoltat. Dar si pentru ca sa ai casa ta face parte oarecum din educatia noastra, este o borna, un semn de implinire, de stabilitate. Cu toate acestea, sunt creditele cele mai longevive, se intind pe multi ani, perioada in care pot aparea suisuiri si coborasuri – de aceea decizia trebuie cantarita foarte bine, deci trebuie sa fie una responsabila. Fiecare rata trebuie vazuta ca o contributie la acel imobil, iar banca, un partener in realizarea unui vis. Daca ar fi sa dau cateva sfaturi referitoare la ce trebuie sa se uite clientii interesati de credite ipotecare, m-as referi la Dobanda Anuala Efectiva. Pentru comparabilitate este important sa urmareasca aceleasi coordonate in ceea ce priveste suma si perioada. Costul total al creditului este important, mai ales cand discutam de o perioada de creditare de zeci de ani, dar este bine sa avem in vedere inclusiv urmatoarele aspecte: in cat timp se primeste creditul; plata minima/luna; componenta de asigurare a imobilului; rambursarea anticipata fara comisioane, dar si relatia pe care o am cu banca respectiva, un plus fiind daca este deja client. Nu in ultimul rand, clientii trebuie sa se uite la urmatoarele informatii de perspectiva: venitul, rata, estimari privind situatia financiara sau posibilitatea de a rambursa anticipat creditul. Trebuie sa ne gandim ca in 20 – 30 de ani se pot intampla multe si nu trebuie sa ne intindem mai mult decat putem duce. Daca discutam despre creditele prin intermediul programelor guvernamentale Prima Casa sau Noua Casa, garantate de stat prin FNGCIMM, caracteristicile principale ale creditului privind pretul, avansul, suma maxima si moneda, aceste sunt reglementate si prevazute prin lege. Avand in vedere acest lucru, bancile au foarte putin spatiu de manevra pentru a-si diferentia cu adevarat oferta. Din acest motiv, DAE pentru Prima Casa sau Noua Casa vor avea valori foarte asemanatoare de la o banca la alta.

 

Ți-a plăcut acest articol?
35
6

Abonează-te la newsletter

Și afli primul noutățile de pe Newsroom & Blogul BT.

Te poți dezabona oricând dorești, vezi detalii.

Încă puțin

Tocmai am trimis un e-mail către tine. Confirmă abonarea prin click pe linkul din email.