Ai ajuns la finalul rezultatelor
Nu s-au gasit rezultate
Pasiunea câștigă mereu. Ai un singur card, beneficii exclusive. Mai mult

Exporturile si importurile de bunuri au accelerat in aprilie

EDUCAȚIE FINANCIARĂ
15 June 2016
TIMP DE CITIRE: 2 MINUTE
Exporturile si importurile de bunuri au accelerat in aprilie

Datele publicate recent de Institutul National de Statistica (INS) indica redinamizarea exporturilor si importurilor de bunuri in aprilie, pe fondul consolidarii momentului favorabil la nivel de consum privat in tarile Uniunii Europene (inclusiv Romania).

Astfel, valoarea exporturilor de bunuri s-a situat la 4.7 miliarde EUR in aprilie, in urcare cu 6.9% an/an, ritm in accelerare de la 2.7% an/an in martie. Se noteaza cresterea exporturilor catre Uniunea Europeana cu 10.8% an/an (la 3.6 miliarde EUR), care a contrabalansat declinul vanzarilor catre tarile extra-comunitare cu 3.8% an/an (la 1.1 miliarde EUR).

Importurile de bunuri au crescut cu 9.8% an/an (ritm in accelerare de la 5% an/an in martie), la 5.5 miliarde EUR. Componenta comunitara a urcat cu 11.1% an/an la 4.4 miliarde EUR, iar componenta extra-comunitara a crescut cu 5% an/an la 1.2 miliarde EUR.

Prin urmare, deficitul balantei comerciale cu bunuri s-a intensificat cu 29.1% an/an, la 836.2 milioane EUR in aprilie.

In primele patru luni ale anului exporturile de bunuri s-au majorat cu 4.4% an/an la 18.6 miliarde EUR, notandu-se cresterea vanzarilor catre tarile UE (cu 7.2% an/an la 14.1 miliarde EUR), sustinuta de relansarea economica europeana si de deprecierea cursului real efectiv al RON in ultimele trimestre. Pe de alta parte, exporturile extra-comunitare s-au diminuat cu 3.6% an/an la 4.4 miliarde EUR, pe fondul problemelor structurale cu care se confrunta economiile emergente si in dezvoltare.

Importurile de bunuri au consemnat un avans de 7.8% an/an, la 21.4 miliarde EUR: componenta UE a crescut cu 9.4% an/an, la 16.7 miliarde EUR, iar componenta extra-comunitara a urcat cu 2.4% an/an, la 4.6 miliarde EUR.

Astfel, deficitul balantei comerciale cu bunuri s-a intensificat cu 37.7% an/an la 2.8 miliarde EUR in perioada ianuarie-aprilie 2016.

In scenariul central previzionam continuarea tendintei de deteriorare a balantei comerciale cu bunuri pe termen scurt, pe fondul perspectivelor de crestere a importurilor cu un ritm mai puternic decat exporturile.

Progresul paginii
0%
Ți-a plăcut acest articol?
Abonează-te la noutăți
Poți renunța oricând, află mai mult.
ALTE ARTICOLE