Ai ajuns la finalul rezultatelor
Nu s-au gasit rezultate
Planuri care nu pot aștepta? Ia‑ți creditul care le pune în mișcare. Hai să vezi

Deficitul balantei comerciale cu bunuri in ajustare, in contextul referendumului britanic

EDUCAȚIE FINANCIARĂ
10 August 2016
TIMP DE CITIRE: 2 MINUTE
Deficitul balantei comerciale cu bunuri in ajustare, in contextul referendumului britanic

Conform datelor publicate astazi de Institutul National de Statistica (INS) deficitul balantei comerciale cu bunuri s-a ajustat in iunie, pe fondul temperarii importurilor in contextul incertitudinilor induse de referendumul britanic.

Astfel, exporturile de bunuri au urcat cu 3.7% an/an, la 4.9 miliarde EUR in iunie, notându-se dinamica vanzarilor catre tarile UE (4.9% an/an, la 3.7 miliarde EUR). Totodata, se observa cresterea exporturilor extra-comunitare cu 0.4% an/an, la 1.3 miliarde EUR, cel mai ridicat nivel din ultimele 11 luni.

Importurile de bunuri au consemnat un avans de doar 2.7% an/an in iunie (in decelerare de la 12.2% an/an in mai), la 5.6 miliarde EUR. Apreciem ca aceasta evolutie a fost determinata de incertitudinea indusa de referendumul britanic, cu impact asupra comportamentului investitional si de consum pe termen scurt. Componenta comunitara a urcat cu 3% an/an, la 4.4 miliarde EUR, iar componenta extra-comunitara a crescut cu 1.8% an/an, la 1.3 miliarde EUR.

Astfel, deficitul balantei comerciale cu bunuri s-a ajustat cu 3.5% an/an, la 696 milioane EUR in iunie, cel mai redus nivel din ultimele patru luni. Evolutia a fost determinata de atenuarea deficitului comercial cu tarile Uniunii Europene, cu 6.1% an/an, la 675 milioane EUR. In relatiile comerciale cu bunuri cu statele extra-comunitare s-a inregistrat un deficit de 21 milioane EUR in iunie, in intensificare comparativ cu nivelul de 3 milioane EUR din iunie 2015.

In semestrul I exporturile de bunuri s-au majorat cu 4.2% an/an, la 28.2 miliarde EUR, notandu-se dinamica componentei comunitare (avans cu 7% an/an, la 21.3 miliarde EUR), sustinuta de relansarea economica europeana si de deprecierea cursului real efectiv al RON (cu 2.1% an/an la sase luni). Pe de alta parte, exporturile extra-comunitare au scazut cu 3.5% an/an, la 6.9 miliarde EUR, in contextul provocarilor din tarile emergente.

Importurile de bunuri s-au majorat cu 7.7% la 32.7 miliarde EUR la sase luni, pe fondul accelerarii cererii interne. Componenta comunitara a crescut cu 8.9% an/an, la 25.4 miliarde EUR, iar importurile extra-comunitare au urcat cu 3.7% an/an, la 7.2 miliarde EUR.

Prin urmare, balanta comerciala cu bunuri a inregistrat un deficit de 4.5 miliarde EUR in semestrul I, in intensificare cu 35.7% an/an.

Pentru perioada 2016-2018 previzionam cresterea exporturilor si importurilor cu ritmuri medii anuale de 5.5%, respectiv 7.1%.

  

 

Progresul paginii
0%
Ți-a plăcut acest articol?
Abonează-te la noutăți
Poți renunța oricând, află mai mult.
ALTE ARTICOLE