Gradul de ocupare în cultură

Dacă în ultimul episod al acestei serii ne-am propus să punem sub lupă professional lifetime duration în România, astăzi vă invităm să fiți mai boemi și să mergem pe o nișă care să ne aducă puțină inspirație. 

Când spunem economie creativă, mulți dintre noi se gândesc la artă, muzee și activități culturale, aspecte care se leagă de universul frumosului, dar aparent fără o legătură directă cu PIB-ul. Cu toate astea, în Uniunea Europeană, aproape 9 milioane de oameni își aduc contribuția la această economie generând valoare adăugată, proprietate intelectuală și locuri de muncă înalt calificate.

Vă invităm la un nou episod din The MacRO Zone, să punem cifrele pe chevalet și să analizăm această ramură încă exotică pentru România. 

Analizând dimensiunea cifrelor, vedem relativ ușor că, atunci când vine vorba despre gradul de ocupare cultural, nu ne mai referim doar la the usual suspects reprezentați de actori și pictori, ci ne referim la o categorie mult mai amplă. Astfel, întâlnim trei situații:

• Ocupație culturală + sector cultural -> un actor angajat la teatru sau un jurnalist care lucrează la un ziar
  
  
• Ocupație culturală + alt sector -> un designer angajat în industria auto sau un fotograf la o firmă de marketing
  
  
• Ocupație non-culturală + sector cultural -> un contabil angajat la o editură sau un economist angajat la un muzeu.

Combinând cele două criterii: sectorul economic în care lucrează o persoană și ocupația pe care aceasta o exercită, observăm că se conturează sfera activităților culturale unde sunt incluse, printre altele, editarea și tipărirea, producția de film, video și muzică, televiziunea și radiodifuziunea, publicitatea, designul, fotografia, traducerea și interpretariatul, artele spectacolului, bibliotecile, arhivele, muzeele și patrimoniul cultural.

În timp ce ocupațiile culturale includ arhitecți și designeri, bibliotecari, arhivari și curatori, autori, jurnaliști, lingviști, artiști plastici, muzicieni, actori, dansatori, regizori, fotografi și diverși lucrători din domeniul meșteșugurilor artistice.

UNIUNEA EUROPEANĂ, GRAD DE OCUPARE CULTURAL ÎN CREȘTERE

• Analizând gradul de ocupare în domeniul cultural în statele membre, observăm că diferențele sunt considerabile, variind între Țările de Jos (5,7%) și România (1,8%). 
  
  
• În general, statele din vestul și nordul Europei au o proporție mai mare a locurilor de muncă din cultură decât cele din estul și sudul continentului. 
  
  
• Țările cu cea mai mare rată de ocupare:

  Țările de Jos (5,7%) – aproximativ 563.000 de persoane 

  Poziția reflectă atât dezvoltarea industriilor creative, a designului, arhitecturii, publicității și sectorului audiovizual, cât și răspândirea activităților independente și a muncii pe proiecte. 

  Estonia (5,3%) – aproximativ 37.000 de persoane

  Țara beneficiază de o economie digitalizată, în care creația de conținut și serviciile creative sunt mai bine integrate cu tehnologia.

  Malta (5,1%) – aproape 17.000 de persoane

  Raportat la dimensiunea economiei sale, Malta are un sector audiovizual și de producție cinematografică relativ important
  
  

• Țările cu cea mai mică rată de ocupare: 
  România (1,8%)

  Slovacia (3,3%)

  Irlanda (3,4%)

  Diferența dintre România și următorul stat din clasament este foarte mare: ponderea ocupării culturale din Slovacia era cu 1,5 puncte procentuale mai ridicată, iar media UE era cu 2,5 puncte procentuale peste cea a României.
  
  

CULTURA, AMPRENTĂ REDUSĂ ASUPRA ECONOMIEI ROMÂNEȘTI

With 136.900 de persoane care lucrează în domeniul cultural, reprezentând un grad de ocupare de doar 1,8% față de 4,3% media UE, România se clasează pe ultimul loc între statele membre.

Dacă țara noastră ar fi avut aceeași pondere a ocupării culturale ca media Uniunii Europene, sectorul ar fi reunit peste 320.000 de persoane. Diferența față de situația actuală este, așadar, de ordinul a aproximativ 190.000 de locuri de muncă. Cu alte cuvinte, economia românească „pierde” potențialul a aproape 190.000 de locuri de muncă în industrii culturale și creative.

Deși au existat fluctuații de la un an la altul, progresul din ultimii ani este modest. Ponderea ocupării culturale a crescut de la 1,6% (2018) la doar 1,8% (2025), insuficient pentru a reduce din decalajul față de restul Europei.

România nu se confruntă doar cu un număr mic de locuri de muncă în instituțiile culturale tradiționale, ci și cu o dezvoltare limitată a industriilor creative comerciale: producție audiovizuală, design, publicitate creativă, editare digitală, jocuri și conținut multimedia, traduceri, fotografie sau servicii asociate patrimoniului.

RIGIDITATEA SECTORULUI LIMITEAZĂ OPORTUNITĂȚILE

Uitându-ne la statistici, in Romaniaлocurile de muncă existente în cultură sunt foarte stabile:

• 98,3% dintre angajați lucrează cu normă întreagă 
• 99,5% dintre angajați au contracte permanente
• 99,3% dintre persoane declarau un singur loc de muncă

Aceste date sunt pozitive la prima vedere, prin stabilitatea pe care acest sector o oferă angajaților, dar totodată showă și un sector relativ rigid, concentrat în instituții publice și organizații consacrate, cu o prezență mai redusă a proiectelor independente, a activităților de freelance sau a micilor boutique-uri de creație.

În România, doar 15,8% dintre lucrătorii culturali sunt independenți, față de aproape 31,6% în UE. Acest lucru indică un ecosistem antreprenorial creativ insuficient dezvoltat. În timp ce o rată redusă a activității independente nu este neapărat negativă, mai ales în cazul în care contractele stabile se reflectă și în protecție socială, combinarea acesteia cu ponderea foarte mică a ocupării culturale arată însă un ecosistem creativ slab dezvoltat, cu puține oportunități pentru artiști independenți, producători, traducători, autori sau designeri de a transforma creația într-o activitate economică sustenabilă.

MAI MULTĂ CULTURĂ, MAI MULTE LOCURI DE MUNCĂ, INOVAȚIE ȘI COMPETITIVITATE

Ponderea redusă a ocupării culturale indică faptul că România utilizează insuficient o parte importantă a capitalului uman і creativ. Sectorul cultural nu trebuie privit exclusiv ca beneficiar al subvențiilor publice, ci ca o componentă a economiei bazate pe cunoaștere, care, prin prelucrare, aduce valoare adăugată tangibilă:

• designul crește competitivitatea produselor
• publicitatea susține vânzările
• arhitectura contribuie la dezvoltarea urbană
• filmul, jocurile video și conținutul digital pot genera exporturi
• patrimoniul cultural stimulează turismul și investițiile locale

Un sector cultural subdezvoltat înseamnă mai puține locuri de muncă pentru absolvenții din domeniu, dar și un potențial mai redus de inovare pentru alte industrii, dar și vice-versa. Atunci când piața locală oferă multe oportunități, creatorii, designerii, autorii, specialiștii în media sau producătorii culturali nu mai caută oportunități de dezvoltare profesională în străinătate și aleg să rămână pentru a participa la restaurarea și creșterea patrimoniului cultural.

Mai multe oportunități înseamnă și reducerea costurilor economice ascunse precum pierderea talentului creativ care se poate traduce în producție de conținut propriu, șlefuirea identității naționale și participarea la schimburi culturale și economice internaționale.

DE UNDE ÎNCEPEM SĂ CREĂM?

Cultura contribuie la identitatea colectivă, coeziunea socială, educație și bunăstare, dar are și un rol economic direct. După cum am văzut până acum, sectoarele culturale și creative pot genera locuri de muncă, investiții, comerț internațional și proprietate intelectuală și pot susține regenerarea urbană și dezvoltarea regională.

Iar pentru că nu există o soluție unică la o provocare atât de complexă, putem defini mai multe direcții:

• Finanțare publică mai predictibilă: un sector cultural nu se poate planifica pe termene de 12 luni, cu buget incert de la an la an, ci are nevoie de o strategie clară și coerentă.
  
  
• Sprijin pentru artiști independenți și start-up-uri creative: susținerea producătorilor independenți, a designerilor freelance, a editurilor mici, a studiourilor de jocuri, a galeriilor private, iar aici putem contribui fiecare dintre noi prin achiziția de bilete (REACTOR).
  
  
• Integrare cu turismul, tehnologia și educația: cultura nu trebuie să rămână un silo separat. Fiecare festival bine organizat se traduce în turism (UNTOLD), fiecare film premiat la Cannes face înconjurul lumii (Fjord), fiecare proiecție a unei lecții de istorie se transformă în educație (Pădurea de molizi.
  
  
• Accesul la fonduri europene: România are acces la programe europene pentru sectoarele culturale și creative (Creative Europe, FEDER), dar capacitatea de absorbție rămâne redusă.
  
  
• Finanțare și scalare: În această vară, în premieră pe piața locală de capital, s-a lansat la tranzacționare pe piața AeRO prima agenție de comunicare (GRF), care ne demonstrează că și business-urile creative pot scala și accelera.
  
  
• Creșterea consumului cultural: oferta nu se poate dezvolta fără cerere. Publicul format, educația culturală și accesul la cultură în afara marilor orașe sunt la fel de importante ca finanțare.

  
  

  ---

  
  

ROMÂNIA NU DUCE LIPSĂ DE CREATIVI, CI DE O INFRASTRUCTURĂ PE MĂSURA LOR

În ultimul deceniu, ocuparea culturală a crescut vizibil la nivelul UE, depășind efectele pandemiei și ajungând la aproape 9 milioane de persoane în 2025. Extinderea producției audiovizuale, a designului, a serviciilor digitale și revenirea activităților artistice au compensat declinul unor segmente tradiționale, precum editarea și presa tipărită.

România nu a urmat însă aceeași traiectorie, din cauza dimensiunii prea mici a sectorului și a accesului limitat la oportunități. Dezvoltarea culturii trebuie tratată atât ca obiectiv social și identitar, cât și ca politică economică. Un sector cultural mai puternic ar putea genera locuri de muncă înalt calificate, exporturi, inovare, turism și regenerare locală, contribuind totodată la păstrarea talentelor, la creșterea atractivității și competitivității țării noastre.